Bălăeţ vrea 20 de miliarde pentru CSM Târgu-Jiu

1917

Directorul de la CSM Târgu-Jiu, Robert Bălăeţ, vrea, pentru început, secţii de handbal, baschet şi volei. Fostul pandur a purtat discuţii cu oamenii de sport din oraş şi este pregătit să le prezinte consilierilor locali viziunea sa pentru noua entitate. Bălăeţ solicită un buget de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. ,,Am finalizat discuţiile cu tot ce înseamnă partea sportivă: structuri sportive, antrenori ai oraşului. Din calculele pe care le-am făcut, doar pentru trei secţii sportive, handbal, baschet şi volei, ţinând cont că este an de început, trebuie să o luăm de la zero cu echipamente sportive, echipament de joc, şi chiar un microbuz, transferuri, indemnizaţii, salarii ale unor angajaţi, un buget de 18 -20 de miliarde de lei vechi ar fi suficient”, a declarat fostul portar.Bălăeţ speră că, în scurt timp, CSM Târgu Jiu va avea şi o secţie de fotbal.,,O să încerc să conving Consiliul să iese din asocierea de la Pandurii, pentru că vreau să facem şi secţie de fotbal la CSM. Dacă Consiliul Local nu vrea să mai dea bani la Pandurii Lignitul e mai bine să ieşim din asociere şi să putem face secţie de fotbal pentru a ajuta acei copii care se chinuie acolo zilnic. La orice meci părinţii sunt disperaţi pentru că ei plătesc şi asistenţa medicală, şi deplasările, şi arbitrii, ori nu este normal să se mai insiste în această asociere şi să chinuie acei copii. Ori îi ajuţi, ori te retragi”, a argumentat directorul de la CSM.Bălăeţ a declarat că îşi doreşte parteneriate cu entităţi sportive private, dar şi o echipă de fotbal care să pornească de la judeţ.,,Nu cred că nu mă pot înţelege cu cei de la Pandurii Lignitul pe viitor, dacă ar fi să le dau jucători, dacă ei vor mai exista. Eu vreau la CSM să avem activitate de copii şi juniori la fotbal, dar ideal ar fi să avem apoi şi o echipă de seniori pentru a le da copiilor o alternativă atunci când termină junioratul, o echipă care ar porni din judeţ, cu promovare imediată la Liga a treia. La fotbal se mai pot face transferuri pe bani, pe când la handbal şi baschet nu se aude de aşa de mulţi bani din transferuri. Când se fac acele parteneriate, invit pe toată lumea care vorbeşte despre ele să vină şi să vadă despre ce este vorba”, a spus şeful noului Club Sportiv Municipal.În altă ordine de idei, primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a anunţat că mai multe baze sportive din oraş vor fi gata până la sărbătorile pascale, iar de aceste facilităţi vor beneficia şi copiii de la CSM. ,,Am garanţia de la constructor că, până la începutul sărbătorilor pascale, toate terenurile de sport, cele 16 baze sportive construite la unităţile şcolare, vor fi finalizate. Asta înseamnă un plus, chiar şi pentru activitatea Clubului Sportiv Municipal. Bazele sportive vor fi folosite în perioada de vacanţă şi în perioada extraşcolară de către cluburile existente la Târgu-Jiu şi de către tinerii care vor să desfăşoare activitate sportivă în cele trei cartiere, e vorba despre trei, patru zone ale oraşului. Eu zic că este o veste îmbucurătoare şi pentru cei care, la vară, vor să folosească aceste terenuri de sport. Terenurile de handbal, baschet şi fotbal sunt prevăzute inclusiv cu nocturnă, care va fi folosită pe toată perioada anului”, a spus Romanescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here