Atenţie, părinţi! – Nu avem epidemie în Gorj, dar feriţi-vă copiii

445
Până în prezent, de gripa porcină am scăpat, Gorjul fiind singurul judeţ din ţară unde nu a fost confirmat nici un caz de contaminare cu virus AH1N1. De virozele de sezon, şansele de a ne feri sunt minime, iar cei mai predispuşi la ele sunt copiii.

De aceea rămâne în grija părinţilor să se asigure că micuţii lor sunt suficient de protejaţi.

Deocamdată, fără epidemii
Deşi voci din rândul părinţilor susţin că tot mai mulţi copii s-au îmbolnăvit în această perioadă, la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean din municipiul Târgu-Jiu, cazurile de internare nu au fost mai multe decât de regulă, conducerea secţiei spunând că, dimpotrivă, „a fost o perioadă mai liniştită, cazuri de îmbolnăvire întâlnindu-se mai ales la copiii mai mari, care merg în colectivităţi. Momentan, cele mai frecvente afecţiuni, întâlnite la copiii care sunt la noi pe secţie, sunt: bronşiolitele astmatiforme, laringitele, pneumoniile… Chiar avem un caz al unui bebeluş în vârstă de două luni, care a ajuns la noi în stare destul de gravă, cu o bronşiolită luată de la părinţi. În primele două zile a fost chiar dependent de oxigen, acum starea copilului s-a mai ameliorat. Trebuie subliniat faptul că, în cazul bronşiolitelor, cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât tabloul clinic de boală este mai sever”, după cum a menţionat Elena Popescu, medic primar pediatru şi şef de secţie, interimar, la Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu.
Prima dată, părinţii apelează la sfatul farmaciştilor
În unităţile farmaceutice există o gamă variată de ceaiuri şi medicamente care se utilizează pentru a trata gripa şi răceala, iar eficienţa acestora este confirmată de părinţi: „am găsit la farmacie o gamă variată de pastile, siropuri şi ceaiuri, iar când cel mic a răcit, l-am tratat cu asemenea produse şi s-a rezolvat problema în scurt timp. De regulă, de la primele semne de răceală: secreţii nazale, tuse, strănut, merg la farmacie şi iau ceva, nu aştept să se agraveze situaţia”, a spus Cosmin Popa, tatăl unui băieţel.
Pediatrii sunt, însă, de părere că „nu este bine să tratezi copilul acasă, dându-i medicamente care nu au fost recomandate, în prealabil, de un medic. Înainte de a-i administra copilului orice tip de tratament, trebuie consultat un medic şi numai acesta poate spune ce măsuri se impun pentru tratarea eficientă a bolii, mai ales că fiecare caz are particularităţile sale”, ne-a declarat doamna dr. Elena Popescu, medic pediatru.
Măsurile de protecţie vitale pentru sănătatea micuţilor
Ar fi de preferat, în perioada de iarnă, când riscul de îmbolnăvire e crescut, să se evite contactul cu persoanele bolnave şi locurile aglomerate. De asemenea, pentru evitarea contactării multor boli, printre care şi gripa, foarte importantă este şi o igienă corespunzătoare, pe care cei mici trebuie să o respecte cu stricteţe, aşa că cel mai bine ar fi ca părinţii să-i înveţe aceste lucruri, care multora dintre noi ni se par extrem de banale, dar care sunt extrem de utile.
Ce facem dacă apar simptome de îmbolnăvire?
În primul rând, din casele unde sunt copii, nu trebuie să lipsească termometrul şi un antitermic. Cel dintâi, pentru a verifica temperatura, când observăm că aceasta începe să crească, cel de-al doilea pentru a-i fi administrat copilului în cazul în care a făcut febră. De regulă, spune medicul pediatru Elena Popescu, „în primele zile de la debut, boala este virală şi se tratează relativ uşor, fără antibiotice, un aport în vindecare fiind şi lupta pe care o dă însuşi organismul cu boala. Dar dacă discutăm despre un copil care are un handicap, este distrofic, sau anemic, se recomandă antibioticele. Trebuie acordată o foarte mare atenţie hidratării copilului răcit, administrându-i-se multe lichide şi o hrană adecvată, deoarece atunci când apare şi febra, mai ales, riscul de deshidratare este crescut şi pot apărea complicaţii.” De altfel, doctor Elena Popescu atrage atenţia părinţilor şi în privinţa îmbăierii copiilor atunci când sunt bolnavi: „Copilul răcit se spală doar parţial, strict pentru asigurarea unei igiene corespunzătoare, o baie completă fiind recomandată abia după două-trei zile de la vindecare.”
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here