Atelierul de scriere creativă şi-a închis porţile. Până anul viiitor

162

foto 004Prima etapă a proiectului „Manuscrisul de la Gorj” a luat sfârşit. Este vorba despre un atelier de scriere creativă care s-a desfăşurat, la Târgu-Jiu, în perioada 12-16 iulie.

 

 

 

Cu învăţăturile acumulate, tinerii implicaţi au trei luni la dispoziţie să vină în faţa iniţiatorilor cu câte un volum de poezie în manuscris, dintre acestea fiind ales cel mai bun.

Proiectul a fost iniţiat de scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti şi a început de lunea trecută. Din cei aproximativ 100 de tineri care au trimis, spre selecţie, câte cinci poeme de fiecare, au fost aleşi şase tineri. Aceştia au participat şi la exerciţii de scriere creativă, realizând poeme cu diferite sintagme alese la întâmplare, dar au învăţat şi care sunt „păcatele scrisului”. Textele acestora au fost „disecate” pe bune, de către poeţii-profesori. Fiecare în parte a aflat care sunt punctele tari şi cele slabe ale propriei scriituri şi, mai ales, care este calea pe care ar trebui, în linii mari, să o urmeze. Potrivit scriitorilor participanţi, se pare că va fi o primă ediţie destul de bună şi că, cel puţin din primele semnale, manuscrisele vor fi unele de calitate. Toţi cei patru poeţi au declarat că sunt încântaţi de modul în care tinerii elevi au receptat mesajul. Aceştia din urmă sunt aşteptaţi ca, până în octombrie, să închege un volum de poezie în manuscris care să merite să fie publicat. De asemenea, Dan Mircea Cipariu, Andrei Novac, Andra Rotaru şi Cornelia Maria Savu au declarat că vor, prin acest proiect, să realizeze un atelier de scriere creativă puternic, la Târgu-Jiu, care, anual, să dea măcar un tânăr scriitor de succes.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here