Asociaţia Scout Society continuă implementarea proiectelor în domeniul rasismului

169

În perioada 1 aprilie 2018 – 31 martie 2019, Asociaţia Scout Society din Târgu-Jiu implementează un nou proiect în domeniul rasismului: “O societate fără rasism”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Activitatea principală a proiectului este un schimb de tineri, care va avea loc la Novaci, în perioada 13–20 iulie 2018, unde vor participa 56 de tineri din organizaţiile a 7 ţări partenere proiectului: Croaţia (OIP Posejdon), Grecia (PRAXIS), Franţa (EUROJEUNESSE), Italia (Ideamo), Lituania (Unique projects), Ungaria (INNOVAFORM KOZHASZNU NONPROFIT KFT) şi România (Asociaţia Scout Society Târgu-Jiu). Problemele abordate în proiect sunt cele ce se referă la refugiaţi, migraţie, rasism, discriminare, violarea drepturilor omului, etc.Scopul proiectului este de a creşte nivelul de acceptare şi integrare în societate a migranţilor/refugiaţilor prin armonizare multiculturală bazată pe metode durabile de construcţie a unei societăţi fără rasism şi în care drepturile tuturor oamenilor sunt respectate. Obiectivele principale sunt: identificarea beneficiilor unei societăţi multiculturale, cel puţin din cele 7 ţări partenere proiectului: Lituania, Ungaria, Croaţia, Grecia, Italia, Franţa, România pe toata durata implementării proiectului; informarea şi promovarea drepturilor fundamentale/ universale şi europene de către 56 de tineri în comunităţile din care provin; combaterea radicalizării tinerilor de către tineri. Activităţile din cadrul schimbului de tineri vor fi destul de interactive fiind gândite astfel încât să promoveze toleranţa, respectul, aprecierea şi dezvoltarea unei societăţi culturale unde fiecare persoană îşi cunoaşte drepturile. Participanţii vor înţelege conceptul de rasism şi vor aplica informaţiile dobândite pentru a construi o comunitate multiculturală în mediile unde trăiesc. Va fi promovată universalitatea persoanelor ca tendinţă spre acceptarea străinilor – prin diverse metode precum lucru în grup, jocuri de atenţie/ de societate, brainstorming, dezbateri, discuţii facilitate, teatru forum, reprezentări, etc. Prin utilizarea acestor metode în activităţi, dar şi a exemplelor reale de discriminare, tinerii vor înţelege necesitatea promovării diversităţii europene. De asemenea, tinerii vor fi informaţi despre programul Erasmus+ şi despre posibilităţile de implicare în cadrul proiectelor finanţate de acest program.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here