Ascultarea în instanţă a interceptărilor din dosarul lui Greblă, solicitată de DNA

1041
Toni Greblă

DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. Reprezentantul DNA a solicitat, ca probe, reaudierea a 28 de martori, motivând că declaraţiile date de aceştia în timpul urmăririi penale conţin aspecte diferite faţă de cele date la instanţa de fond.

De asemenea, procurorul a solicitat să fie luate în considerare mai multe articole din presa locală privind participarea lui Toni Greblă la campania electorală din anul 2012. Totodată, procurorul a cerut ascultarea tuturor înregistrărilor de la dosar, fiind nemulţumit de faptul că judecătorii de la instanţa de fond au apreciat aceste convorbiri ca fiind „simple declaraţii banale, prieteneşti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here