Primăria comunei Drăguțești organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie, vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment Agricol. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor inginereşti, măsurători terestre, topografice şi/sau cadastru; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum un an vechime. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 31 ianuarie 2018, ora 16.00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 12 februarie 2018, ora 11.00 – proba scrisă; 15 februarie 2018, ora 11.00 – proba interviu. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
I.M.
Domnu Popescu ai bagat toti prostii in primarie .e furnicar .vine omul sa isi plateasca impozitul iar functionarii din primarie habar nu au .ba vorbesc si rastit la oameni .luati masuri .