Alt ţăran de Bucureşti – Un oltean şi o gorjeancă

322
ComeniusScoalaPM002De fel din Olt (mai precis din judeţul desfiinţat aiurea Romanaţi), am avut de mic o relaţie specială cu Gorjul, ale cărei repere le amintesc la întâmplare. La finele anilor 60, la Filologia bucureşteană mi-au fost colegi şi prieteni, între alţii, jurnaliştii de mai târziu Vasile Blendea (cu care i-am colindat de Crăciun, că se putea pe atunci, pe Tudor Arghezi, pe acad. G. Călinescu şi pe acad. Al. Rosetti şi pe rectorul Jean Livescu), Sabin Borcan (cel care aproape a plâns de emoţie când, în toamna lui 1963, au apărut într-o revistă literară primele fotografii după 1945 cu Masa Tăcerii, Coloana Infinitului şi Poarta Sărutului).

Pe urmă, în neuitata tabără studenţească Pârâul Rece am cunoscut-o pe Cornelia Bocancios (de loc din Târgu Jiu, studentă la franceză) cea care a lansat formula ”Un oltean şi o gorjeancă, merg în parc şi stau pe bancă”. De fapt, prin vorbele astea ţinea să sublinieze că ea e olteancă şi, mai presus de orice, gorjeancă, pe când eu eram (doar) oltean. Joc de vorbe adolescentin, el a ”prins” şi toată tabăra, când ne vedea pe amândoi ori pe câte unul ne striga amuzată ”un oltean şi o gorjeancă”, ”un oltean fără gorjeancă” ori ”nu-i olteanu, da-i gorjeanca”. La un moment dat cred că ni se uitaseră până şi numele. De mari intelectuali ai Gorjului mă leagă evenimente importante din viaţă şi carieră. Universitarul Cornel Pacoste (în foto, medalion) a fost preşedintele Comisiei cu care mi-am dat Bac-ul. Apoi, eu, ajuns redactor la revista ”Lumea”, am colaborat excelent când el era adjunct al ministrului de Externe. Dar, mai ales, îi sunt recunoscător pentru modul extraordinar în care, ca şef al Judeţului Timiş, m-a primit şi ajutat când mi-am lansat două cărţi la Timişoara. Era un intelectual rasat, cu o ţinută remarcabilă, un om deschis, cu care vorbeam ore în şir. Tot un intelectual remarcabil şi un om deosebit a fost filologul Ion Diaconescu, cel care mi-a fost profesor de Gramatică în facultate. Un specialist aproape unic în acest domeniu fundamental al studiului Limbii române, care are în CV-ul său zeci de generaţii de studenţi deveniţi remarcabili profesori de Română.

În această sumară expunere de motive pentru a justifica înfierea mea ca gorjean, l-am lăsat la urmă în mod special pe universitarul Pompiliu MARCEA. L-am cunoscut pe când eram copil, mi-a devenit unchi prin adopţie, dar viaţa a făcut să-mi fie mentor spiritual şi un adevărat tată, întrucât cel natural decedase de foarte tânăr. Mi-a îndrumat primii paşi în gazetărie, m-a ajutat la greu (inclusiv material), mi-a urmărit atent cariera şi, cândva, a fost încântat de evoluţia mea profesională. Şi tot el, pe când eram copil, m-a făcut să iubesc literatura, determinându-mă să-l citesc pe Sadoveanu şi astfel să mă îndrăgostesc pentru totdeauna de acea eroină cu nume aparte – Irinuca!
Dumitru CONSTANTIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here