Alimente ce nu trebuie să lipsească din dieta zilnică

Dacă se doreşte o îmbunătăţire a sănătăţii şi longevităţii trebuie introduse 5 alimente esenţiale în dieta de zi cu zi. Cheia, afirmă unii cercetători, este păcălirea organismului, care odată cu înaintarea în vârstă produce mai multe substanţe ce distrug celulele şi mai puţine celule noi, rezistente la cancere, îmbătrânire sau alte afecţiuni.

Aceste substanţe dăunătoare sunt aşa numiţii radicali liberi, un grup de atomi cu un număr impar de electroni foarte instabili şi reactivi. Când aceşti radicali liberi pătrund în ADN-ul uman ei duc la deteriorarea lui şi la apariţia unor celule cu un comportament anormal, precum cele canceroase.

Conform cercetătorilor americani, majoritatea populaţiei nu consumă verdeţuri, pentru că nu ştiu cum să le prepare sau pentru că nu le consideră nutritive. De asemenea, un sondaj arată că sunt tineri care nu au consumat niciodată lăptuci, de exemplu. Cele mai nutritive verdeţuri şi mai bogate în fibre sunt: napii (conţin cea mai mare cantitate de antioxidanţi), frunzele de muştar, broccoli, sau spanacul.

Verdeţurile, care pot avea texturi şi nuanţe diferite, de la verde închis la verde pal, de la un aspect creponat la unul dantelat, pot fi preparate în mai multe feluri:

– se pot rumeni în unt sau ulei alături de ceapă sau usturoi, amestecându-se până devin moi. Acestea pot deveni o garnitură delicioasă. Sau se poate combina sosul rezultat cu chips-uri de şuncă (făcute din soia), obţinându-se astfel o salată (guliile sunt mai dure, astfel încât necesită gătire)

– la sandwich-uri se pot adăuga, pe lângă carne şi o serie de frunze crocante şi aromate, ca varză, de exemplu

– se pot prepara salate din diferite tipuri de verdeţuri precum lăptuci cu ulei de măsline şi oţet.

Verdeţurile pot fi un pic amărui, datorită substanţelor chimice conţinute de acestea, astfel încât se impune deseori folosirea unor sosuri.

Un alt aliment important, ce face pereche perfectă cu verdeţurile, este reprezentat de uleiul de măsline. Un exemplu concludent în favoarea acestui aliment o constituie energica populaţie mediteraneană la care uleiul de măsline este nelipsit din dieta zilnică. Termenul de extra virgin înseamnă, de fapt, puţin procesat. Uleiul de măsline nu numai că nu se depune la nivelul arterelor determinând îngustarea lor aşa cum fac grăsimile saturate, ci conţine şi o serie de antioxidanţi puternici, denumiţi polifenoli. Polifenolii ajută celulele organismului, precum cele ce determină cancerele de sân şi colon, să-şi menţină funcţia normală, împiedicând apariţia neoplasmelor.

Un studiu efectuat în Grecia arată că incidenţa cancerului de sân a fost redus cu 12% la persoanele ce au consumat legume şi ulei de măsline în mod regulat.

De fapt, dietele mediteraneene se bazează pe consumul uleiurilor bune, fără grăsimi saturate de origine animală (grăsimile rele ce cresc colesterolul şi riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare). Carnea, reprezintă în această zonă, o mică parte a meniului. O metodă gustoasă de a introduce uleiul de măsline în meniul zilei este de a turna câteva picături într-o farfurie adâncă amestecat cu puţin oţet balsamic. Acest amestec se poate folosi la uns pâinea, înlocuind astfel untul. O altă metodă este de a amesteca asparagus proaspăt cu ulei de măsline, se asezonează cu cimbru şi se introduce în cuptor pentru 20 de minute la 400 de grade.

Seminţele de in sunt bogate în fibre, cu rol important în scăderea colesterolului şi prevenirea constipaţiei. Acestea conţin un alt tip de polifenol ce protejează organismul împotriva cancerului. De asemeni, seminţele de in conţin şi acizi omega 3. Seminţele de in se depozitează în frigider deoarece pot deveni râncede. Uleiul din seminţe de in trebuie, de asemeni, depozitat la rece şi nu trebuie încălzit sau adăugat în produsele ce necesită coacere. Pentru a prepara seminţele de in, ele trebuie mai întâi măcinate. Pudra obţinută se poate presăra (una sau două linguriţe) peste cereale, carne sau iaurt.

Ovăzul elimină colesterolul din organism. Majoritatea nutriţioniştilor recomandă consumarea ovăzului gătit. Dacă se preferă varianta naturală ovăzul poate fi consumat ca şi cereală, amestecat cu lapte, zahăr brun şi o bucăţică de unt. De asemenea, se poate consuma cu fructe de pădure (afine) congelate sau proaspete. Conform unui studiu efectuat de Universitatea Tufts, jumătate de ceaşcă de afine aduce în dietă de două ori mai mulţi antioxidanţi decât consumă, de obicei, o persoană într-o zi. Făina de ovăz poate fi consumată şi sub forma unor prăjituri delicioase. Nu trebuie uitate stafidele, ce conţin aceleaşi substanţe benefice; vinul roşu poate fi adăugat,de asemeni, în meiul zilei, dar cu moderaţie. Făina de ovăz mai poate fi folosită şi la prepararea cărnii.

Ceaiul verde, negru şi chiar cel alb conţin o mare cantitate de antioxidanţi. Frunzele de ceai verde sunt bogate în polifenoli, substanţe ce luptă împotriva radicalilor liberi. Ceaiul verde înviorează metabolismul ajutând la arderea grăsimilor. Se prepară dintr-o linguriţă de frunze sau un pacheţel de ceai pentru o ceaşcă; se poate adăuga un pacheţel de ceai de mentă pentru aromă.

În ceea ce priveşte ceaiul alb, acesta provine de la o plantă denumită Camellia sinensis. Culoarea ceaiului este dată de metoda de preparare şi de aspectul frunzelor. Dacă frunzele sunt culese când sunt argintii, ceaiul este alb; când frunzele sunt mai trecute ceaiul capătă altă culoare. Unii cred că ceaiul alb are un rol important în lupta împotriva bolilor, datorită conţinutului mare de flavionide. Alb, verde sau negru ceaiul reprezintă cea mai bună şi mai sănătoasă băutură răcoritoare.