Agresorul-fugar Romică Mutu, din nou în fața judecătorilor

91

Tribunalul Gorj a început în luna iulie a acestui an procesul în care târgujianul Romică Mutu este judecat pentru tentativă de omor și alte infracțiuni. Până acum au avut loc două termene de judecată, însă ambele s-au soldat cu amânări, următoarea înfățișare fiind programată pentru data de 25 septembrie.

Anul trecut, Romică Ioan Mutu și-a înjunghiat un amic în fața Clubului Caractere din Târgu Jiu, iar apoi a fugit din țară, fiind extrădat la începutul lunii noiembrie 2023 și, ulterior, încarcerat. De atunci și până în prezent, Mutu a încercat de mai multe ori să scape din spatele gratiilor spre a fi cercetat în libertate, însă fără succes, magistrații decizând legalitatea și temeinicia arestului preventiv.
Miercuri, 28 august a.c., judecătorii de la Tribunalul Gorj au dispus, încă o dată, rămânerea după gratii a inculpatului Romică Mutu, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni.
,,În temeiul art. 362 C.p.p. rap. la art. 208 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului MUTU IOAN ROMICĂ, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C.pen. raportat la art. 188 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. a) C.pen. rap. la art. 233C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi trecerea frauduloasă a frontierei, prev. de art. 262 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) C.pen. cu aplicarea art. 41 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală nr. 52/24.09.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj, definitivă prin încheierea nr. 233/09.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, urmând a se proceda la verificarea măsurii preventive în faza de judecată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 208 alin. 4 Cod pr. pen.”, se arată în sentința magistraților pronunțată în urmă cu două zile. În noaptea de 23 septembrie 2023, Mutu s-a întâlnit în Clubul ,,Caractere” cu Mihai Bradu, un alt tânăr din Târgu Jiu, cei doi fiind amici.
La un moment dat, între aceștia s-a iscat un conflict și au ieșit din local. Exact pe trotuar, Romică Mutu i-a aplicat lui Bradu mai multe lovituri de cuțit în zona abdominală. Victima a fost transportată la spital în stare gravă și a fost supusă unei intervenții chirurgicale care a durat circa trei ore și jumătate. Medicii au reușit să îi salveze viața lui Mihai Bradu. Ulterior comiterii faptei, agresorul nu a fost prins de polițiști, Mutu părăsind țara, iar extrădarea sa din Belgia s-a făcut pe 2 noiembrie 2023.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here