Admiterea în învăţământul superior se face pe vechea metodologie

422

Săptămâna trecută au fost publicate în Monitorul Oficial câteva noutăţi legislative privind admiterea în învăţământul superior. Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu spun că în acest metodologia de admitere se menţine, dat fiind faptul că noutăţile au apărut destul de târziu pentru a mai putea fi aplicate.

Absolvenţilor de liceu le-ar putea fi luate în calcul la admitere şi mediile din anii de studiu liceal, conform unui nou ordin, care a fost publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută. La UCB Târgu-Jiu prevederile acestui ordin nu vor fi aplicate la sesiunea de admitere din vară. „Ordinul privind admiterea nu este tocmai o noutate. Anul trecut ne-a fost interzis să luăm în considerare media sau notele din timpul studiilor candidaţilor. Începând din acest an, notele respective pot fi luate în considerare. Întrucât, potrivit legislaţiei în vigoare, metodologia de admitere trebuia publicată cu şase luni înainte de examen, noi vom merge pe aceeaşi metodologie,dar respectăm ordinul miniştrilor întrucât nu este o cerinţă imperativă. De asemenea, nu se limitează numărul de sesiuni de admitere, rămânând la latitudinea universităţii pentru a stabili câte sesiuni de admitere se organizează. În principiu, noi vom merge pe aceleaşi sesiuni de admitere, respectiv iulie şi septembrie”, a explicat Mihai Cruceru, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Trebuie precizat faptul că recentele modificări legislative fac referire şi la examenele de finalizare a studiilor universitare. „Ordinul privind examenele de finalizare a studiilor nu aduce mari noutăţi. Este, de fapt, o reorganizare mai mult de formă a vechiului ordin. Singura modificare notabilă este că pot fi organizate trei sesiuni de finalizare a studiilor în acelaşi an calendaristic. Înainte se organizau două sesiuni de finalizare a studiilor”, a menţionat Cruceru.

Se aşteaptă aprobarea locurilor bugetare
Pentru anul universitar 2013-2014, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu cere aprobarea a 1.380 de locuri la programele de licenţă. Dintre acestea, 586 de locuri sunt bugetate. Pentru programele de masterat s-au solicitat 625 de locuri, 290 fiind fără taxă. „Până acum nu s-a comunicat numărul de locuri finanţate. Am cerut la licenţă 586 bugetate şi 794 cu taxă 290 bugetate şi 335 locuri cu taxă”, a precizat Mihai Cruceru, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
În total, UCB solicită 1.380 de locuri pentru programele de licenţă, 586 fiind bugetate şi 794 cu taxă. Cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Inginerie, două dintre programele acestei facultăţi având câte 60 de locuri bugetate, alte două câte 30 de locuri fără taxă şi ultimul, 25 de locuri bugetate.
Pentru domeniul de masterat, UCB Târgu-Jiu a solicitat un total de 625 de locuri, 290 fiind fără taxă. Sunt 12 programe de studii, cele mai multe locuri fiind solicitate pentru Inginerie şi Ştiinţe Administrative. Locurile aprobate vor fi publicate în Monitorul Oficial.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here