Acuzaţii de furt calificat, pentru patru minori

430

Patru minori din judeţul Gorj au ajuns în această perioadă în atenţia oamenilor legii, toţi fiind acuzaţi de săvârşirea aceleiaşi infracţiuni: furt calificat. Doi dintre aceştia au jefuit mai multe autoturisme pe parcursul lunii octombrie, creând un prejudiciu de aproximativ 2.000 lei. Ceilalţi doi se confruntă cu aceeaşi acuzaţie după ce au spart un magazin şi au furat suma de 75 de lei.

Doi minori din Motru au ajuns vineri în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă, asta după ce poliţiştii i-au identificat pe cei doi ca fiind autorii mai multor furturi din auto, comise în cursul lunii octombrie pe raza municipiului Motru. Cei doi au sustras mai multe bunuri din maşinile parcate, creându-le proprietarilor acestora un prejudiciu de aproximativ 2.000 lei. „În urma activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate în 6 cazuri de furt din autoturisme, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Motru au identificat suspecţii. Este vorba despre 2 minori, de 16 şi respectiv 17 ani, ambii din municipiul Motru. Din probatoriul administrat a rezultat că cei doi suspecţi, în cursul lunii octombrie 2011, au pătruns pe timpul nopţii, prin forţarea portierelor, în 6 autoturisme, parcate pe raza municipiului Motru. Suspecţii au sustras diferite bunuri (casetofoane auto, staţii emisie recepţie, portmonee cu acte, înscrisuri şi acte de identitate), cauzând un prejudiciu total de 2.070 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80%. În data de 18 noiembrie, cei doi suspecţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii furt calificat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Faţă de suspecţi a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 20 de zile”, a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperarea prejudiciului.

Au spart un magazin

Alţi doi minori se confruntă cu aceleaşi acuzaţii după ce au spart un magazin din Budieni şi au furat suma de 75 lei. Cei doi au fost prinşi după ce proprietarul magazinului a sunat la 112 pentru a reclama că a fost jefuit. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi minori, unul de 13 ani, din comuna Scoarţa, iar celălalt, de 14 ani, din comuna Dăneşti. Suma de bani a fost recuperată şi restituită părţii vătămate”, a declarat Daniel Tică. Cei doi minori sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, urmând ca la finalizarea anchetei cauza să fie trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here