Accident grav la Dănciulești: Zece persoane au fost rănite, după ce un microbuz școlar și un BMW s-au ciocnit

957

Mai mulți copii de la Ansamblul Folcloric ”Cununița” din comuna Dănciulești au avut parte de clipe de coșmar, în timp ce se întorceau cu microbuzul școlar, din localitatea Bustuchin, unde participaseră la manifestările organizate de zilele comunei. Șoferul unui autoturism BMW a apăsat atât de tare pedala de accelerație, încât a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat pe contrasens, lovind microbuzul care era condus regulamentar.

accident danciulesti (3) ”Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism pe DC Dănciuleşti, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un microbuz şcolar, care se deplasa regulamentar din sens opus. În urma evenimentului patru minore cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, aflate în microbuz, precum şi conducătorul auto şi un tânăr de 18 ani, aflaţi în autoturism, au suferit leziuni. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. La spital au ajuns, pe lângă cele patru victime, încă patru persoane, care nu au avut nevoie de internare.

accident danciulesti (2)În microbuzul școlar s-a aflat și primarul comunei Dănciulești, care coborâse din mijlocul de transport cu câteva minute înainte să aibă loc evenimentul. A rămas însă viceprimarul Constantin Mohor, care mergea către casă cu cele două fiice ale sale, după ce acestea au urcat pe scenă. ”În total, zece victime au fost. Nouă au fost transportate la Craiova și una la Târgu-Cărbunești, dar au fost leziuni ușoare”, a precizat Marinică Niculescu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Ieri, medicii au decis ca o singură victimă să rămână în spital, la Craiova, fiind vorba despre fiica viceprimarului.

accident danciulesti (4) ”Am fost la Bustuchin cu ansamblul ”Cununița”. Am fost și eu. Două microbuze au fost , deja eu coborâsem în partea de nord a localității, acolo unde stau și plecase celălalt microbuz cu cei din zona de sud, iar mai sus de primărie, la Hălăngești, a venit un autoturism , un BMW și a intrat în el, în partea stângă față. Eu nu mai eram în microbuz, era viceprimarul, șoferul, o mămică și 12 copii, în total 15 persoane erau. Vicele era cu fetițele. Una dintre cele două fiice va fi operată la mână, viceprimarul are ceva la coloană, dar nu e nicio problemă, îl doare spatele, din impactul acela. Cred că șoferul a avut viteză, el spune că a avut 60 la oră, dar sunt două frâne, una de 23 de metri, practic a venit în aer, dacă nu era microbuzul se oprea într-un capăt de pod”, a declarat Ion Andronescu, primarul comunei Dănciulești.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here