A rămas în primărie, deși a pierdut mandatul. Decizie pentru Ardeiu!

2084

Fostul primar al comunei Samarinești, Marian Ardeiu, revocat din funcție în vara anului trecut, a contestat în instanță ordinul prin care a fost îndepărtat de la conducerea comunei. Deși fostul edil a aflat sentința magistraților abia săptămâna trecută, Ardeiu nu a stat departe de instituția pe care a condus-o atâția ani. El a devenit, între timp, consilier personal al actualului primar interimar din Samarinești, viceprimarul Gheorghe Jianu.

Marian Ardeiu a contestat în instanță, la finele lunii august 2018, pierderea mandatului de edil, neîmpăcându-se cu ideea că a trebuit să plece silit din fruntea instituției pe care a condus-o atâta amar de vreme. Agenția Națională de Integritate a constatat că fostul edil a fost în același timp și primar, și fermier, și l-a declarat incompatibil. Primul termen al procesului a avut loc abia în luna ianuarie a acestui an. La al treilea termen, din luna aprilie, Tribunalul Gorj a decis să respingă acțiunea fostului primar. „Respinge acțiunea. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Gorj, în termen de 15 de zile de la comunicare”, a decis, pe 5 aprilie, o instanță a Tribunalului Gorj.

„Ce are vaca mea cu primăria?”
Conform inspectorilor de integritate, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 15 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală. „Plec cu un gust amar. Ce are vaca sau oaia mea cu primăria?! Toată activitatea desfăşurată a fost la mine-n curte”, a declarat Ardeiu, imediat după ce a fost lăsat fără mandatul de primar.
La scurt timp, Ardeiu a revenit în primărie, devenind consilierul personal al viceprimarului cu atribuții de primar, Gheorghe Jianu, pe care-l ajută cu sfaturi în administrarea comunei. Ardeiu vrea să candideze din nou în 2020.
Irina IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here