A început goana după legume

369

Legumele sunt la mare căutare în această perioadă. Şi asta pentru că gospodinele se grăbesc să-şi facă cumpărăturile pentru zarzavaturile de iarnă. Dacă în anii trecuţi abia spre jumătatea lunii septembrie mergeau în pieţe pentru a se aproviziona, anul acesta teama că vor creşte preţurile, le-a determinat să-şi facă cumpărăturile mult mai devreme.

În acest an, gorjenii au început aprovizionarea de toamnă mult mai devreme. O fac pentru că ploaia a afectat producţia de fructe şi legume, ceea ce a redus cantitatea comercializată în pieţe şi a determinat explozia preţurilor. Aşa că în pieţe atmosfera este, deja, de început de toamnă, iar comercianţii spun că a început acţiunea de umplere a cămărilor. “Cumpărăm de acum, ne este teamă să nu crească preţurile. Acum toate legumele sunt mai ieftine decât anul trecut. M-a trimis soţia să iau gogoşari, castraveţi, conopidă, toate pentru cămara de iarnă”, a declarat, grăbit, un cumpărător. Şi Tanti Petruţa se număra printre cei care au început deja aprovizionarea pentru toamnă. Povesteşte că de când se ştie îşi face zarzavaturile singură, în casă. “Eu le fac în fiecare an, cu ingrediente naturale. Le fac şi la copiii mei. Am secretele mele. Am venit să cumpăr acum că îmi e teamă să nu crească preţurile”, declară femeia.

Legumele, mai ieftine decât anul trecut
Graba oamenilor este însă justificată. Producătorii spun că peste o lună nu se vor mai găsi nici măcar roşii pentru bulion. Vânzătorii recomandă clienţilor să nu mai amâne pregătirile, altfel vor rămâne cu cămara goală. Iar în această perioadă nici preţurile nu sunt de neglijat. Ardeiul costă între 1,5 şi 2,5 lei kilogramul, varza 1 leu kilogramul, un kilogram de vinete este 2,5 lei, roşiile ajung până la 1,5 lei kilogramul. “Am avut producţie destul de bună în acest an, însă preţurile sunt mici. Chiar şi aşa, omul nu este mulţumit. Tot vrea să scădem din preţ. Păi de unde? Că abia ne scoatem cheltuielile. La munca noastră nu se gândeşte nimeni. Şi acum stăm în piaţă în ploaie, frig, iarna la fel, plătim mulţi bani pe lună pentru stand. Nu merită”, a spus, supărat, un vânzător.
Ana Maria Catalinoiu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here