Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, la ceas aniversar

431

Autorităţile locale şi judeţene vor organiza marţi, 8 septembrie, o serie de manifestări cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterina Teodoroiu, lucrare de artă şi monument funerar realizat în anul 1935 de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu, ucenică a lui Constantin Brâncuşi, la comanda Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj. Evenimentul de marţi va debuta la ora 10.00, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Târgu-Jiu, cu semnalul de trompeţi, păstrarea unui moment de reculegere în memoria Eroinei de la Jiu, intonarea Imnului României, precum şi cu alocuţiunile evocatoare ale primarului de Târgu-Jiu, prefectului judeţului Gorj şi ale preşedintelui Consiliului Judeţean. Ulterior, profesor Gheorghe Nichifor, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Gorj, va prezenta o lecţie de istorie, evenimentul continuând cu depunerea de coroane la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu şi defilarea Gărzii de Onoare. De asemenea, tot marţi, începând de la orele 12.00, la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu se va organiza o Masă rotundă evocatoare a figurii Eroinei de pe Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here