Scapă de instanţă la recuperarea taxei auto! Noutăţi pentru proprietarii de autovehicule

520

Gorjenii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acțiune în instanță.

Potrivit unei ordonanțe aprobată, ieri, de Guvern, persoanele aflate în această situație pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Oamenii pot alege să se adreseze instanţei doar dacă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice nu soluţionează cererea de restituire a banilor, nici în termenul legal prevăzut, de 45 de zile, nici în perioada de rezolvare a contestaţiei.
Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum și dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
Un număr de 289 de şoferi gorjeni au solicitat în primul semestru al anului curent recuperarea taxei de poluare instituită în urmă cu câţiva ani. Aceştia au obţinut o hotărâre judecătorească pentru recuperarea banilor, astfel că au înaintat către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, cereri de înapoiere a banilor achitaţi la înmatricularea autovehiculelor.

Plafon majorat pentru cei care vor maşini eco
De acum înainte, gorjenii persoane fizice ori juridice, precum şi instituţiile publice din judeţul nostru vor avea parte de o valoare a ecotichetului mai mare în vederea achiziţionării de autoturisme noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. În acest scop, Guvernul a aprobat, ieri, majorarea de la 12.000 de lei la 20.000 de lei valoarea ecotichetului de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice la achiziţionarea unui autovehicul pur electric. Totodată, se instituie acordarea ecotichetului în cuantum de 5.000 de lei de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km. Aceste finanţări, sub forma ecotichetelor, se acordă din bugetul Fondului pentru mediu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here