Motociclist rănit într-un accident la Târgu-Jiu

422

Un motociclist în vârstă de 52 de ani a ajuns la spital, după ce a încercat să depăşească un autoturism prin loc nepermis, intrând în coliziune cu acesta.

Accidentul a avut loc zilele trecute, pe strada Tismana din municipiul Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tismana, a efectuat virajul la stânga spre strada Şuşiţa şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, de 52 de ani, care s-a angajat în depăşirea autoturismului, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu. În urma impactului bărbatul de 52 de ani, a suferit leziuni şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Atât motociclistul, cât şi şoferul autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind însă negativ în ambele cazuri. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here