Printr-o întâmplare, mi-a parvenit lucrarea, aparent banală, „Comuna Băleşti”, ediţie de documente din depozitele Direcţiei Judeţene Gorj a Arhivelor Naţionale, 2008, autorul fiind vrednicul de laudă istoricul Dan Cismaşu. Ei , bine, lecturând-o, am dat peste pricini de judecată din anii 1800-1838 de-a dreptul frapante prin „cazuistică”, formulare şi mod de cercetare a lor, cei chemaţi de otcârmuire, ori de subtotcârmuire să limpezească lucrurile spre o mai dreaptă judecată fiind „aleşii satelor”, un fel de comisii obşteşti de cercetare la faţa locului şi, în măsura în care era posibil, de împăciuire a părţilor. Sintagma utilizată în câteva pricini era: „descoperirea fiinţei adevărului!” Prin urmare, zic eu: în anul 1837, cu o sută de ani înainte de a mă naşte, 
Matei Cornescu, capul „aleşilor satului Corneşti”, înţelegea cercetarea unor fapte de „jeluire” către otcârmuire la înălţimea gândirii lui Aristotel şi Platon, filozofi ai temeiului fiinţei şi adevărului. Cu alte cuvinte: „logofeţii” locali, „scriitorii” satelor, priveau abordarea adevărului în cauză, cercetând „fiinţa” acestuia, după care rezultatul era retrimis spre „izbrănire” (decizie) otcârmuirii.
Pentru un asemenea mod de „întemeiere practică a adevărului”, cercetându-se scrupulos fiinţa acestuia, marele filozof hermeneut Martin Heideger, autor al „Esenţei temeiului” (1929), „Despre esenţa adevărului” (1930), nu „fiinţa”, cum proceda Matei Cornescu, şi „Doctrina lui Platon despre adevăr” (1940), ar fi fost pe deplin invidios pe filozofia practică a „logofătului” gorjean de cercetare a adevărului, prin concentrarea acţiunii asupra „fiinţei”lui. Doar Descartes (1596-1650) recursese la această metodă în „Natura şi criteriul adevărului”, acest demers limitându-se însă la aflarea adevărului despre Dumnezeu.
Precizez că Daniel Cismaşu a publicat în 2010 şi „Comuna Băleşti”, vol.II (1841-1879), precum şi „Genealogia familiilor din localitatea Ceauru” (2013).
Pe drept se spune: „locul l-a dat pre om, iar omul îşi sfinţeşte locul”.
DUMITRU DĂNĂU
