Ilie Fuiorea, viceprimarul PSD din Peştişani, a dat sfoară în comună că şi el va candida pentru fotoliul de primar al localităţii, anul viitor, în condiţiile în care deja organizaţia locală social-democrată are un candidat anunţat în persoana preşedintelui acesteia.
Fuiorea dă astfel de înţeles că ar fi capabil să candideze însă pentru un alt partid sau, de ce nu, chiar şi independent. Atâta timp cât PNL-ul nu şi-a anunţat oficial pe cine susţine aici, ştiut fiind că primarul Florin Pavel, suspendat din funcţiile politice, a anunţat că nu va mai intra în lupta electorală în 2016, nu ar fi exclus ca Ilie Fuiorea să bată palma cu liberalii pentru o astfel de candidatură.
Multumim din inima domnului Primar Pavel Florin si domnului viceprimar Fuiorea Ilie ca ne-au lasat fara curent electric in colonie din nou .Le dorim si dumnealor sa ramana pe caldurile astea fara apa si fara curent . Le dorim deasemenea sa stea in celula la puscarie unde o sa aiba si apa si curent fiindca au dat pe spaga trafo coloniei la Succes dupa care au mai cheltuit inca 1,3 miliarde pe alt traf si noi tot nu avem curent.
Nea Ilie poate ne dai si noua apa la Boro de ziua lui matale .
Fugiti ma cu narodu asta ca nici sa se semneze nu stie fara dictare . mai bun ii Cosma .
Cu Ilie alaturi pnl-ul ar avea formula completa spre disperarea fratilor pdl-isti. Bravo Cosma, esti istet.
Ai dreptate cosma .creca, creca are sanse reale sa fie bagat la beci la politie ca a dat transformatorul nostru al coloniei lu Sarcina pe spaga un golf 4. Acum se razbuna pe noi si nu ne da nici apa in colonie de 2 saptamani dupa ce anul trecut ne a tinut 3 luni fara curent . asta e ,,,,,,,, vrea sa ne extermine . Sa vina in colonie dupa voturi ca i dam sute de oua clocite in cap .
Creca are sanse reale
Cu mutra asta de betiu candideaza ?
o sa-i dea fotoliul acasa si poate sa candideze de anul asta.candidezi de unul singur si cazi pe locul 2!Deci e..liberal la fotoliu!!