Un bătrân în vârstă de 75 de ani, din Dăneşti, a fost rănit într-un accident produs, miercuri, pe raza comunei. Bătrânul a fost acroşat de o maşină al cărei şofer pierduse controlul direcţiei de deplasare.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 70 de ani, din oraşul Ţicleni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 663, comuna Dăneşti, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un bărbat de 75 de ani, din aceeaşi localitate. În urma impactului pietonul a suferit leziuni. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.