Statisticile relevă o realitate sumbră cu care se confruntă sute de copii din judeţul nostru. Anul trecut au fost semnalate 380 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare, iar în primul trimestru al anului 2015, s-a intervenit la alte 120 d. Andrei Dumitru Mircea, director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj spune că pentru mai mulţi minori s-au dispus măsuri, aceştia fiind luaţi din familiile care-i abuzau.
În anul 2014 Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie a derulat activităţi de soluţionare a cazurilor de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie care sunt înregistrate în cadrul compartimentului, dar şi activităţi de prevenire. „În anul 2014 la DGASPC Gorj au fost semnalate un număr de 380 de cazuri de copii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi. În primul trimestru al anului 2015 s-au semnalat alte 120 de cazuri”, confirmă Andrei Dumitru Mircea, director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.
Potrivit aceleiaşi surse, măsurile care au fost dispuse pentru cei 380 de copii pentru care s-au făcut sesizări în 2014 au fost următoarele: plasament în regim de urgenţă pentru opt minori; pentru patru s-a dispus plasamentul la un asistent maternal profesionist; 2 copii au fost găzduiţi la Centrul Maternal din cadrul CSCCD Novaci. S-a instituit măsura de plasament la Centrul de tip Rezidenţial pentru doi minori.
Pentru ceilalţi copii aflaţi în situaţie de risc, Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijenta, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie, a monitorizat situaţia psiho-socială a acestora prin vizite la domiciliu împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale.
120 de cazuri, în trei luni
În trimestrul I al anului 2015 au fost semnalate 120 de cazuri de copii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi. Măsurile instituite de către DGASPC Gorj sunt următoarele: pentru cinci copii s-a instituit măsura de plasament în regim de urgenţă la Centrul de primire în regim de urgenţă Târgu-Jiu din cadrul CSCCD Târgu-Jiu; pentru un copil s-a instituit măsura de plasament în regim de urgenţă la Centrul de primire în regim de urgenţă Novaci din cadrul CSCCD Novaci. „Pentru ceilalţi minori aflaţi în situaţie de risc, Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţa în familie, monitorizează în continuare situaţia psiho-socială a acestora prin vizite la domiciliu împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale”, menţionează Andrei Dumitru Mircea, director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. În cadrul Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie îşi desfăşoară activitatea cinci funcţionari publici, respectiv trei inspectori, un psiholog şi un consilier juridic. Veniturile nete ale acestor funcţionari publici sunt cuprinse între 900 şi 1.500 lei.
Minodora Sucea