Plantări de arbori în avans de Ziua Pământului

538

Celebrarea “Zilei Pământului” a fost organizată pentru prima dată în Statele Unite ale Americii de către senatorul american Gaylord Nelson, în 22 aprilie 1970, ocazie cu care s-a realizat o mare campanie pentru a atrage atenţia asupra necesităţii legiferării limitelor de poluare a mediului înconjurător. După 1990, “Ziua Pământului” a fost sărbătorită şi în ţara noastră.
Reţeaua “Ziua Pământului”, constituită cu prilejul celebrării acestei importante zile cuprinse în “Calendarul evenimentelor ecologice”, include multe tipuri de organizaţii din diferite domenii de activitate, care promovează acţiuni cu scopul de a educa populaţia şi de a favoriza participarea publicului în acţiunile ecologice. Aceste acţiuni în masă contribuie la ridicarea nivelului cunoştinţelor ecologice şi creează condiţii pentru schimburi individuale, generale, naţionale şi internaţionale.
“Ziua Pământului”, este un eveniment simbol al responsabilităţii civice în protecţia mediului, a apărut cu scopul de a conştientiza, populaţia şi factorii de decizie privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii. Protejând resursele naturale (plante, animale, resurse minerale, soluri, apa, aer, combustibili fosili ca petrol, gaze naturale, cărbuni, etc.) protejăm biosfera cu biodiversitatea aferentă necesară unui trai sănătos pe planeta Pământ a acelora care în prezent şi viitor o populează.
Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, instituţia a dedicat acţiunile de plantare castani efectuate în perioada 15 martie-15 aprilie 2015 acestui eveniment “ca simbol al preţuirii pentru natura zonei şi implicit a Planetei Pământ, ca îndemn a tinerei generaţii pentru a păstra ceea ce natura ne oferă zi de zi cât, şi pentru a atrage atenţia puterii politice de a căror decizii depinde menţinerea unui echilibru ecologic atât de necesar în evoluţia vieţii pe Pământ”.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here