Alarmă în cer

2486

Cugetările marelui poet şi matematician francez ca ale fecundului dramaturg american, îmi întăreşte ideea că Nemărginirea Universului în care ne-am trezit, justifică nesfârşitele întrebări pe care şi le-au pus muritorii, cât şi apariţia religiilor. (Primele trepte pe scara cunoaşterii)
În copilăria ei, pentru că omenirea a avut multe copilării -care au evaluat până la maturitate, auto-distrugându-se şi luând-o de la început (vezi:”Veşnicul Adam” de Jules Verne!), omul ieşind din bezna ignoranţei, şi neavând cunoştinţele necesare, îşi explică rudimentar şi simplist, cascada fenomenelor ce-l copleşeau, atribuind originea lor unor forţe supranaturale. Cert este că există în Univers, o formă de energie fantastică, fără margini, creatoare de materie pe care teologii o numesc DUH. Iar cercetările prezente dovedesc că materia poate lua naştere din…nimic! Există lumi spirituale, nevăzute, există lumi paralele, după cum există anti-materie (şi de ce n-ar exista şi…anti-TIMP?!)
Există teoretic TAHIONII, particule care pot teleporta materia cu viteza…gândului! Mari sunt minunile TALE, DOAMNE!…
Vedeţi ce uşor folosim acest apelativ, căruia îi dăm îmbrăcăminte divină (adică necunoscută!)
Până în prezent pe Planeta-Gazdă au loc adevărate „Hore MARŢIENE”, multe având motive religioase…(deşi în spatele fundamentaliştilor şi a tot felul de războinici îndobitociţi se află forţe-servicii deloc bigote, iar pe glob există o mulţime de religii şi dogme, majoritatea fiind creştinismul, 1,5 miliarde, islamismul 1,5 miliarde brahmanismul, budismul (peste o jumătate de miliard fiecare) mozaicii, shintoiştii, taoiştii, şi alte secte…mi-am permis  să vă înfăţişez, o imaginară:

Alarmă în cer
Trâmbiţele arhanghelilor Mihail şi Gavriil sparseră liniştea celor ŞAPTE CERURI…Îngerii speriaţi se uitau unii la alţii întrebători. Sufletele drepte ale credincioşilor deranjate de la îndeletnicirea lor cosmică, încetară imnurile de slav ă la adresa Creatorului, neştiind scopul alarmei…În sectorul de cer destinat islamiştilor, însuşi Mohamed încetă să-şi desmierde haremul locuit de superbe femei de o frumusete divină şi care la un semn al lui Alah, căpătau forme materiale, dând plăcerilor forţa lor pământească. Ce-nseamnă să fii DUMNEZEU!…Cele nouă cercuri ale infernului se cutremurară de groază, percutându-se în cercuri, până la cele mai de jos temniţe întunecoase ale Universului. Lucifer, deşi înzestrat cu puteri cogniscibile, conform  gradului său din ierarhia cosmică, totuşi nu putea pătrunde toate gândurile Celui Nepătruns, şi se întreba curios: „Oare ce-o mai pune la cale CEL DE SUS?”…
În luxoasele lor apartamente cereşti, avea loc o Conferinţă de Urgenţă  a Celor DOI MARI: IEHOVA ŞI ALAH, Iehova-Dumnezeul-Tată al creştinilor (la care lua parte şi Fiul Său) şi Alah, Dumnezeul supuşilor islamici; Buda şi Brahma refuzând să participe s-au retras pentru cugetare în desişurile Cosmosului…ACEASTĂ Consfătuire la ÎNALT NIVEL privea evenimentele de pe a treia planetă de la Soare şi urmarea aplanării conflictelor de ideii dintre cei doi MARI şi justificarea unor acuzaţii reciproce. Inutil să vă spun că aria lor divină se întindea  numai pe sectorul ceresc circumscris Galaxiei noastre pe nesfârşitele sectoare Cereşti autoritatea aparţinea altor „PĂRINŢI CEREŞTI”, cu toţii supunându-se acelui GHEM NESECAT DE ENERGIE cunoscut cu numele de DUH, iar la Pielile Roşii de Marele Spirit. Convorbirea s-a înregistrat pe un sofisticat aparat ce capta undele sonore şi optice pe această OGLINDĂ A TIMPULUI.
Primul lua cuvântul Alah, care-l întreba pe DUMNEZEUL creştinilor de ce inchiziţia a ucis milioane de oameni, arzându-i pe rug.
Îl acuza de atacurile contra poporului  palestinian, care conform Hotărârii ONU din 1947 avea dreptul la un stat, precum şi evreii şi-au consolidat ISRAELUL. Şi ce fac acum urmaşii lui DAVID şi SOLOMON? Ucid civili, îi bombardează, le „sug” ţiteiul din subsol şi după ce-l ucid pe Şeful iraqienilor, pleacă lăsând „LOC  LIBER” pentru cine vrea…Dar Cruciadele câţi oameni au ucis?
-Ai dreptate, răspunse Tatăl Ceresc al creştinilor, dar nu uita că odată cu religia au adus civilizaţia, au adus pe Belzebub transpuse Alah! Ce civilizaţie? Cu napalm? Cu Hiroshime?
-Dar Tu, reluă Iehova de ce ţi-ai transformat credincioşii în adevăraţi sinucigaşi, precum Kamikazele japoneze? De ce oamenii tăi au împuşcat ziariştii francezi?
-Taci din gură! Teroriştii sunt şi islamici şi creştini.Ce pe Aldo Moro l-au împuşcat islamicii? Sau pe OLOF PALME?
-De ce vreţi să-l ucideţi pe Salman Rushdie? Că vă demască în „Versetele satanice”?
-Nu le dau voie nici eu, nici Coranul . Dar nu uita că teroriştii sunt de multe ori efectul cauzei! Dar parcă mai ascultă cineva de dreapta credinţă? Mai ales acum în era Internetului? Încheie Alah.
Cei DOI îşi strânseră mâna (am uitat să vă spun că-n timpul Conferinţei îşi luară forme umane) şi-şi sorbind alene din ceştile cu nectar ceresc, mai tăifăsuiră o vreme, plângându-şi fii tereştri neascultători…După care Cei DOI se întrupară într-un unic TATĂ CERESC, într-un UNIC DEMIURG!
Pentru că nu exista decât UN SINGUR CREATOR AL LUMILOR VĂZUTE ŞI NEVĂZUTE, indiferent ce NUME îi dau muritorii..
În concluzia la care s-a ajuns şi în CER (când vom putea spune: „Precum în CER şi pe PĂMÂNT!”) este că nu există niciun motiv ca oamenii să se extermine între ei.Uciderea OMULUI de către OM ESTE O CRIMĂ COSMICĂ! CARE dacă va continua va duce la distrugerea civilizaţiei actuale. IAR în locul aşezărilor înfloritoare, pline de viaţă nu vor mai creşte nici…bălăriile. Şi vor trece ere geologice până când se va înfiripa altul…
Dacă bineînţeles oamenii nu vor da şi Pământul DE-A DURA!
Însă, viaţa se va naşte mereu.Creaţia se întinde până acolo, până unde se întinde şi Timpul. Creaţia continuă şi azi.
Dar noi, figuri de lut gânditoare şi însufleţite, NOI-OAMENII însuşi, MINUNI ALE UNIVERSULUI, trebuie să apărăm ACTUL CREAŢIEI: VIAŢA!
Oameni: Închinându-vă la VIAŢA, VĂ ÎNCHINAŢI LUI DUMNEZEU!
Vă închinaţi Nemărginitului, care este stăpânul celor DOI TITANI: TIMPUL ŞI SPAŢIUL, şi a noastră, oamenilor care suntem nişte CLIPIRI COSMICE PE SCARA VEŞNICIEI…
Pe care nu ştim când Cel Nepătruns, ne va chema la el, transformându-ne din nou în ATOMI PRIMARI, împrăştiaţi în nemărginirea Cosmosului, seminţe ale unei NOI VIEŢI VIITOARE. DAR PÂNĂ atunci, oameni bucuraţi-vă de viaţa ce o aveţi şi apăraţi-o!
DE DISTRUGERE, DE NEFIINŢĂ!
Şi nu mai minţiţi oamenii cu războaie pe TEME RELIGIOASE!
Ce naiba, suntem în MILENIUL TREI!
GH.Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here