Cursuri de calificare în mediul rural, în cadrul Asociaţiei Vasiliada

416

În cadrul proiectului “Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural”, implementat de Asociaţia Vasiliada, continuă furnizarea cursurilor de calificare profesională. Astfel, în această săptămână, în localitatea gorjeană Bîlteni, 27 de persoane selectate de echipa de specialişti au început cursul de îngrijire bătrâni la domiciliu. La finalul perioadei de instruire, beneficiarii vor fi în măsură să acorde servicii specializate persoanelor vârstnice imobilizate la domiciliu, în funcţie de nevoile acestora.

Cursul cuprinde 120 de ore de teorie şi 240 ore de practică şi se va finaliza cu un examen, în urma căruia absolvenţii vor primi certificate de calificare recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Persoanele care formează grupul ţintă al acestui proiect sunt persoanele inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă sau care se ocupă cu agricultura de subzistenţă.

IMG_0371Aceştia beneficiază de servicii de sprijin pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii precum: informare şi consiliere profesională, orientare şi mediere pe piaţa muncii, formare profesională în meseriile – îngrijitor bătrâni la domiciliu, lucrător în structuri pentru construcţii, frizer, brutar şi antreprenor.Serviciile sociale sunt oferite în cadrul celor doua Centre Multifuncţionale de sprijin şi asistenţă pentru servicii integrate care au fost înfiinţate în comuna Lipovu, judeţul Dolj şi comuna Bîlteni, judetul Gorj. Proiectul POSDRU/139/5.2/G/125762 „Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural“ este implementat de Asociaţia Vasiliada în parteneriat cu Asociaţia „Mereu pentru Europa“ şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 5, Domeniul Major de Interventie 5.2 – Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale, în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi dezvoltarea forţei de muncă.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here