– Rep. Preacuvioase Părinte Stareț, Arhimandrit, Ioachim PÂRVULESCU, așa cum am convenit la întâlnirea noastră de la finele anului trecut, vom încerca să continuăm dialogul pe care l-am numit atunci, și sperăm să fie mereu, unul «de suflet», așa că, pentru început, aș dori să abordăm tema Educației, pentru a realiza chiar o diagnoză a sistemului nostru educațional. Pentru aceasta, aș dori să vă întreb, dacă susțineți cu argumente plauzibile, ca ora de religie să facă parte din curricula procesului de instrucție și educație a copiilor!
-Nici nu ne dăm seama, cât de important este acest lucru! E adevărat, sunt și profesori de religie care, din păcate, periclitează imaginea instituției bisericii, pentru că nu au vocația aceasta de pedagog, de educator, de dascăl, pentru că acestea sunt vocații sacerdotale…! Pentru că preotul are vocația sacerdotală preoțească, de a sluji, dascălul, vocația sacerdotală de a învăța și a modela prin învățare, iar medicul are vocația sacerdotală de a vindeca! Preotul tămăduiește starea sufletească, medicul starea trupească și dascălul starea minții, iar în ceea ce privește aspectul deficiențelor pedagogiei religioase la unele cadre, merită curățată ograda, pentru că fără credință, nu știm ce se va întâmpla cu viitoarea generație!
– Rep. Considerați că anumite sincope ale sistemului educațional au la bază ceea ce am putea numi o criză a modelelor de viață?
-Nu doar o criză a modelelor, dar și tot ceea ce penetrează prin mass-media, o toxicitate permanentă a spectacolului de divertisment, o invazie a vulgarității, pentru că nici nu mai știu cum poate fi stăvilită această «avalanșă» informațională necontrolată, haotică, prin tentații fără discernământ, pentru că ai senzația că intri într-o «mare fără maluri» și ești purtat de un «tsunami» devastator!
– Rep. Care sunt căile, mijloacele sau chiar formele prin care să realizăm o redresare a situației și o întărire a credinței noastre dreptmăritoare?
-Of, Doamne, dacă e vorba și despre tineri, ca și despre cei mai în vârstă, cred că mai ales cei maturi, trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu, iar după aceea și cei tineri să le urmeze exemplul, pentru că altfel, nu mai avem șanse de salvare și mergem într-o direcție necunoscută!
“Nu poți să deslușești îndeaproape, întreg traseul vieții omului…”
– Rep. În slujbele de la Sfânta Liturghie, în cuvântul de învățătură, de multe ori vorbiți despre viața omului care se dovedește o taină…
-Dacă omul este un geniu sau un sfânt, nu poți să deslușești îndeaproape, întreg traseul vieții lui, pentru a scoate în evidență toate aspectele sau întâmplările de viață! Așa a fost și Viața Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că numai după ce S-a Înălțat la ceruri, mai ales prin Maica Domnului, cea care știa totul despre Iisus Hristos, au început să se scrie Evangheliile!
– Rep. Dacă fiecare om este o taină înaintea Lui Dumnezeu, putem vorbi de o limită a destăinuirii sale prin Sfânta Spovedanie?
-Fiecare om este o mare taină înaintea Lui Dumnezeu! Fiecare dintre noi este o ființă umană inconfundabilă, un unicat, o ființă irepetabilă și subiectivă! Dumnezeu creează numai unicate, nu realizează prototipuri pline de stereotipuri! Numai Dumnezeu poate să cunoască taina fiecărui om! De aceea, avem Sfânta Spovedanie, când omul se eliberează de anumite poveri ale sufletului său, când el se destăinuie! Preotul este singurul care mijlocește între tine și Dumnezeu, tot ceea ce destănuiești din mintea ta și din sufletul tău! Taina Spovedaniei este importantă pentru propășirea spirituală a omului! Ea înseamnă și o «igienizare» a sufletului omului! Este o eliberare de stările negative, de ceea ce este rău în forul lăuntric al omului, după care sufletul omului rămâne curat, cum se spune!
– Rep. Atunci, cum se împacă, pe de o parte, setea nestăvilită a omului de a cunoaște tot mai mult, iar pe de altă parte, păstrarea «tainei cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută»?
-Pentru fiecre om, taina se dezvăluie atât cât crede Domnul că este de cuviință! Ca și la Nașterea Domnului, vedem că și azi, lumea este foarte rea, plină de ucigași de prunci, cum a fost Irod, când a vrut să-i ademenească pe cei trei magi călăuziți de steaua luminoasă, pentru că Irod nu dorea să se nască un pretendent la tronul său! Vorbim de o cunoaștere prin anamneză, o aducere în actualitate a vieții omului, după ce acesta s-a ridicat la cer. La fel a fost și în cazul Mântuitorului, așa cum precizam la începutul dialogului nostru! Abia după Înălțarea la Cer au fost scrise Evangheliile despre Viața Mântuitorului! Toată Viața Mântuitorului nostru a fost o mare Taină!
“Mănăstirea nu concurează cu parohia, ci, se completează una pe alta”
– Rep. Orice om are o taină existențială, fără îndoială, dar în acest caz, mai este spovedania o «terapie» a sufletului omului?
-Este cea mai mare «terapie» a sufletului omului, pentru că noi suntem trup și suflet. Iar dacă trupul s-a murdărit, deci trebuie să te speli, schimbi hainele, te simți mai bine, dar e mult mai importantă curățenia sufletului! Trupul omului moare, dar sufletul său este veșnic, mereu evoluează. Când moare un om, auzim expresii de forma: «a trecut în neființă» sau «s-a mutat la Domnul», «a încetat din viață» sau ceva și mai bizar, «a repausat» cineva, pentru că limbajul nostru excelează prin asemenea cuvinte forțate!
– Rep. Dialogul nostru capătă culoare cu asemenea «picanterii» ale limbajului cotidian!
-Dialogul se colorează cu expresii din viața de toate zilele, din limbajul cu care suntem familiariți, nu-i așa?
– Rep. Putem vorbi de o seducție deosebită a bisericii de mănăstire în raport cu biserica de parohie?
-Nu este vorba de o seducție, așa cum nu este vorba nici de concurență, pentru că mănăstirea nu concurează cu parohia, ci, se completează una pe alta! Dacă privim în profunzime, vorbim de cel care slujește în altar! Cel care slujește în altar, spunem că are vocație sacerdotală! Răspunde acestei vocații! Pentru că se spune acolo: «Mulți chemați, puțini aleși!». Deci, mulți sunt chemați să slujească Domnului, dar puțini vor fi aleși, pentru că au luat-o «razna», deci, au luat-o pe căi greșite, iar atunci, ce se întâmplă? Vedeți, cum spunem noi în biserică, în raport de cât dăruiești, atâta primești! Deci, tu dacă Îi dăruiești Domnului evlavie, credință, post, rugăciune, atunci Dumnezeu îți dă, pentru că dacă ești într-o parohie…
“După vrednicia preoților se vede și prezența oamenilor la biserică”
– Rep. Tocmai acest lucru voiam să-l analizăm, un caz concret, un exemplu relevant!
-Iată, avem exemplul Părintelui Caliope Georgescu, care a fost starețul nostru între 1974-1985, și care a fost detașat la Parohia Bâcleș, din Mehedinți, pentru că înainte au fost acolo niște preoți care au făcut greșeli, cheltuind banii fără socoteală, și procedând astfel, au smintit oamenii mult, au creat nemulțumiri, iar Părintele Caliope a fost trimis acolo ca să îndrepte situația…!
– Rep. Se mai întâmplă să avem și astfel de situații delicate!
-Evident, iar atunci, unii oameni au cârtit: «Ce facem noi cu călugărul ăsta?», «Ce, vine și ăsta să ne mănânce, cum ne-au mâncat și ceilalți?!!»! Iar Părintele, ce-a făcut? S-a apucat de treabă! A început să facă rugăciune în biserică, asprimea, nevoința și rugăciunea, dimineața, seara…Mergea la biserică singur! După câteva luni de zile, văzând oamenii că «popa» trage clopotul că «popa» face rugăciuni, se roagă pentru oameni, iar atunci, oamenii au început să se apropie de biserică! Vreo 2-3 ani de zile, Părintele Caliope a făcut slujbe în biserică aproape singur, cu oameni puțini, dar oamenii au înțeles că Părintele are har, că prin slujbele sale lucrează Harul Duhului Sfânt, pentru că după 5-6 ani de zile s-a început o nouă biserică, oamenii au început să se implice și au primit ajutor de la alte parohii, de la mănăstiri. După 9-10 ani de zile, cât a stat el acolo, oamenii au început să-l venereze pe Părintele Caliope, pentru că în 1973, pare-mi-se, vrednicul de pomenire, Patriarhul Teoctist, care era Mitropolit al Olteniei, a venit să sfințească biserica de la Bâcleș. A vrut să-l ia pe Părintele Caliope la Mitropolie, iar oamenii nu au vrut să se despartă de părintele cu har! Ani de zile după aceea, oamenii comunei veneau și îl căutau pe părintele lor!
– Rep. Încă o dovadă concludentă, că harul slujitorului de altar aduce oamenii la biserică!
-Deci, omul sfințește locul, cu adevărat se întâmplă acest lucru! În zona noastră a Olteniei, destul de săracă spiritual, mai ales în unele zone rurale, pentru că omul vine la biserică numai dacă vede o jertfelnicie a preotului care slujește acolo, dăruire până la sacrificiu! Pentru că Sfinții Părinți spuneau: «Dai sânge și iei duh!», adică nevoința ta, că postești, că te rogi, iar atunci Dumnezeu te va răsplăti! Unii preoți de astăzi dovedesc faptul că nu mai au jertfelnicie ca să jertfească totul pentru credință! După vrednicia preoților se vede și prezența oamenilor la biserică!
“Eu mă rog Lui Dumnezeu ca să ne înțelepțească pe toți, pe toți creștinii…”
– Rep. Pentru anul 2015, aveți și unele proiecte «jertfelnice» pentru Mănăstirea Lainici și pentru alte mănăstiri din Arhiepiscopia Craiovei?
-Fiecare mănăstire își face proiectele ei, pentru că sunt lăcașe de cult cu tradiție și sunt iubite de credincioșii care vin să se roage la Dumnezeu!
– Rep. Ce le spuneți credincioșilor care vă caută și ce le transmiteți cititorilor «Gorjeanului», tuturor celor care înalță rugăciune Lui Dumnezeu?
-Că este important să medităm profund la momentul acesta al trecerii noastre de la un an la altul, pentru că viața noastră e ca un roman, iar capitolul trecerii de la un an la altul ne marchează pe fiecare! Eu mă rog Lui Dumnezeu ca să ne înțelepțească pe toți, pe toți creștinii, pentru că sunt momentele acestea istorice în care trebuie să ne bucurăm de libertate, când nu ne oprește nimeni și nimic pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, de biserică, pentru a intra mai mult în taina vieții veșnice, de aici, de pe pământ! Pentru că, să știți, dacă intrăm în biserică și «accesăm» Harul Duhului Sfânt, deja intrăm în veșnicie, de aici, de pe pământ! Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în 2015, să avem un an duhovnicesc mai bun! Deci, să-L avem pe Bunul Dumnezeu în sufletele noastre, să facem cât mai mult bine, să ne sensibilizăm, pentru că așa cum spunea Sf. Nicolae Velimirovici, că «noi, dincolo ne vom duce cu faptele bune, cu tot ceea ce am făcut pentru ceilalți, nu cu ceea ce am făcut pentru noi», ceea ce înseamnă un mare adevăr! Pentru că e bine să știm: ceea ce am făcut pentru noi, rămâne aici, iar ceea ce am făcut pentru alții, acele lucruri bune, vor merge cu noi dincolo!
Profesor, Vasile GOGONEA
