Numărul şomerilor a crescut în Gorj

460

Judeţul nostru începe să înregistreze un declin economic, acest lucru reieşind din ultima raportare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj privind numărul de şomeri.

Diana Văduva, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei, a declarat ieri că cifrele aferente numărului de şomeri şi ratei şomajului pentru luna decembrie 2014 sunt în creştere faţă de noiembrie. “Pentru luna decembrie 2014 am înregistrat o rată a şomajului de 7,22% aferentă unui număr total de 10.581 de şomeri, din care 4.200 sunt şomeri indemnizaţi şi 6.381 neindemnizaţi. În noiembrie, cifrele au fost mai mici şi anume: numărul şomerilor a fost de 10.348 din care 3.947 erau şomeri ce primeau indemnizaţia lunară şi 6.401 figurau ca neindemnizaţi, iar rata şomajului era de 7,06%”, a spus reprezentanta AJOFM Gorj.

23 de locuri de muncă vacante
Gorjenii care îşi doresc un loc de muncă pot consulta oferta judeţeană a AJOFM Gorj. Ieri, la nivelul judeţului nostru, erau vacante 23 de locuri de muncă în diverse domenii. Printre acestea se numără locuri de muncă vacante pentru şoferi maşini de mare tonaj, administratori de clădiri, muncitori necalificaţi în industria prelucrătoare, funcţionari în evidenţa stocurilor, zidari, personal pentru spălătorii auto, îngrijitori la domiciliu, constructori şi montatori de structuri metalice, agenţi vânzări, secretară. De asemenea, şi gorjenii cu studii superioare îşi pot încerca norocul în aceste zile, prin intermediul AJOFM Gorj fiind raportate job-uri vacante de ingineri constructori, ingineri chimişti, asistenţi medicali generalişti, analişti de management şi organizare.

Danemarca vrea culegători de căpşune
Nu numai oferta judeţeană actualizată zilnic le poate oferi un loc de muncă şomerilor din Gorj. Aceştia pot participa şi la o bursă ce se va organiza de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin reţeaua EURES. Selecţia se va face la Botoşani, la finele lunii februarie, chiar de către un angajator din Danemarca ce oferă 30 de posturi de culegători de căpşune. Culegătorii vor lucra în Danemarca, în perioada iunie – august 2015. Programul de lucru este de şase zile pe săptămână, în medie 25 – 30 de ore de lucru, iar durata contractului este de 6 – 7 săptămâni. Plata muncii culegătorilor de căpşune va fi în funcţie de cantitatea recoltată. Retribuţia este în jur de un euro pe kilogram, plus 12,5% bani pe vacanţă, aplicaţi la suma totală. Taxa de cazare pe zi/persoană este echivalentul în coroane daneze a circa 8 euro (se asigură spaţii pentru prepararea mâncării, internet wireless, duşuri, TV, maşini de spălat).
Candidaţii trebuie să trimită un CV model Europass, în limba engleză, cu poză inclusă. Pentru aceasta, candidaţii trebuie să acceseze link-ul: http://www.duborgjordbaer.dk/job-application.html. De pe acest link se descarcă modelul de CV Europass. Tot pe link-ul menţionat, se completează online un formular la care se ataşează CV-ul. Invitarea la selecţie a persoanelor preselectate se va face în timp util de consilierul EURES din cadrul AJOFM Botoşani. Detaliile referitoare la data, locul şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate, nefiind admise alte persoane la interviu. Termenul limită pentru aplicare este 13 februarie 2015. Cerinţele locului de muncă: vârsta minimă – 18 ani; disponibilitatea pentru muncă fizică grea, indiferent de climă; experienţă anterioară la culesul căpşunilor (avantaj); lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului; se acceptă şi cupluri. Doritorii trebuie însă să aibă cunoştinţe medii de limbă engleză.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here