Concurs de talente la Colegiul Tehnic Motru

572

Conducerea Colegiului Tehnic Motru a pregătit o surpriză pentru elevii instituţiei – un concurs în cadrul căruia aceştia îşi vor putea demonstra talentele cu care au fost înzestraţi, indiferent care ar fi acestea.

Intitulat „Elevii au talent”, concursul a fost lansat recent de Colegiul Tehnic Motru şi are drept scop promovarea elevilor talentaţi ai instituţiei de învăţământ. Toţi cei care doresc să participe sunt aşteptaţi să se înscrie până la data de 19 decembrie, urmând ca imediat după vacanţa de iarnă, în prima săptămână de şcoală, să aibă loc şi o preselecţie a concurenţilor. Concursul propriu-zis se va desfăşura însă la sfârşitul lunii martie. „Am pornit de la faptul că avem foarte mulţi copii talentaţi în diferite domenii muzică uşoară, muzică populară, desen, pictură, origami ş.a.. Am considerat că e bine să iasă în evidenţă, să le promovăm talentul. Copiii au primit cu foarte mare interes concursul”, a declarat Niculina Chiţulescu, directorul Colegiului Tehnic Motru. Aceasta a mai precizat de asemenea că din juriul care va desemna câştigătorii vor face parte specialişti din diverse domenii, dar şi profesori. Conducerea Colegiului Tehnic Motru speră ca acest concurs să se bucure de succes şi să devină o tradiţie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here