În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 30-a după Rusalii, a Dregătorului bogat și a împlinirii poruncilor, fiecare dintre noi, merită să reflectăm la întrebarea: «Învățătorule bune, ce să fac pentru ca să moștenesc viața cea veșnică?», pentru că o astfel de întrebare a fost pusă Mântuitorului Iisus Hristos de un tânăr bogat, pe care îl interesa viaţa veşnică.
De altfel, credem că e o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună fiecare pământean care aleargă după mirajul «paradisului pierdut», după fericirea în care a fost zidit şi care i-a rămas în adâncul sufletului, dar considerăm că trebuie să şi-o pună mai ales tinerii de azi, atrăgându-le atenţia că responsabilitatea lor în viață este hotărâtoare, mai ales că răsplata este cu atât mai mare, pe cât de mare se dovedește și pedeapsa pentru încălcarea poruncilor!
“Pe chipul omului se vede lucrarea Duhului Sfânt, cât și lucrarea satanei”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, în Duminica în care creștinătatea prăznuiește sărbătoarea Sfântului Ap. Andrei, cel Întâi chemat și ocrotitorul României, v-aș ruga, cu smerenie, să ne tâlcuiți marea învățătură a Pildei Dregătorului bogat, cel care vine la Mântuitorul Hristos pentru a desluși calea moștenirii vieții veșnice!
-În primul rând, trebuie să luăm aminte la un anumit punct din Evanghelie, pentru că e firească neliniştea tânărului bogat, dar el nu a realizat, cât este de profundă neliniștea sa, fiindcă a considerat că este unul dintre cei care cu adevărat caută altceva. Deci, tânărul nostru, deși era foarte bogat, simţea că îi lipseşte ceva! De aceea, vine la Iisus ca să Îl întrebe, ce poate să facă pentru a moșteni viața veșnică, tocmai în vremea în care Iisus comunica, avea o legătură tainică, de suflet, cu toată gama existenţială a vremii, pentru că Iisus era un Om între oameni. Așadar, tânărul acesta merge şi pune întrebarea Celui Care avea altceva decât ceea ce aveau toţi, iar Mântuitorul îl avertizează asupra unei exagerări și spune: “Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu”, iar prin aceasta, Fiul Domnului nu făcea exces de modestie, ci, El trimitea mereu la o realitate în care tânărul se considera desăvârșit pentru că împlinise poruncile, dar tocmai de aici începe dilema, tocmai aici vine Mântuitorul şi aşează lucrurile la mijloc, între Dumnezeu şi om, fiindă Îl aduce pe Dumnezeu la oameni şi îi ridică pe oameni, cu adevărat, până la Dumnezeul Cel bun, pentru a-I urma Calea!
– Rep. Cum regăsim noi, astăzi, pe omul acestor vremi, credinciosul acestor timpuri, ca o expresie a luptei dintre existența biologică și viețuirea duhovnicească?
-În toate timpurile aceste lupte au fost legate de existența omului! Sfântul Ap.Pavel vorbește despre «omul cel vechi» și «omul cel nou»! Omul cel vechi este omul păcatului, omul care se ruinează de pe o zi pe alta, întrucât în el roade această suferință a morții, iar omul duhovnicesc este acela care face ca prin viață curată să crească omul interior și să diminueze impulsurile, aceste senzații, aceste experiențe ale omului păcatului. De aceea, trebuie să luptăm întotdeauna împotriva acestor tendințe ale trupului, ale cărnii, războiul acesta pe care noi îl știm fiecare, pentru că dacă lăsăm viața noastră dezlănțuită în aceste impulsuri ale vieții biologice, nu ajungem departe, întrucât biologicul este într-un glisaj spre moarte, spre distrugere și spre destrămare.
– Rep. Dar, avem noi reperele sociale și morale esențiale pentru a desluși mai bine chipul omului duhovnicesc?
-Dacă noi ne-am hotărât, în libertatea noastră, să lucrăm pentru sufletul nostru și să fie Dumnezeu în viața noastră, de bună că Duhul Sfânt este în noi! Iar dacă în noi lucrează răul, așa cum spune Scriptura, față de aceia care au pierdut pe Duhul Sfânt înainte de potop, despre aceia Dumnezeu spune că I-a părut rău că l-a făcut pe om, pentru că El a spus: “Pierde-voi de pe fața pământului pe oamenii care i-am făcut, pentru că ei sunt numai trup”! Dacă noi suntem numai trupuri și avem o înfățișare omenească, dar suntem goi pe dinăuntru, chipul nostru este chipul păcatului, pentru că pe chipul omului se vede lucrarea Duhului Sfânt, cât și lucrarea satanei! Pe chipul omului duhovnicesc se vede harul Duhului Sfânt, așa cum spune Sf. Ap. Pavel, “roada Duhului este bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, dragostea, iubirea”!
“Dumnezeu vorbește ca și noi, ca noi să înțelegem, să ascultăm cuvântul Lui și să-L așezăm în inimile noastre”
– Rep. Totuși, noi nu putem surprinde întotdeauna universul lăuntric al omului, pentru că percepem doar fizionomia, înfățișarea lui fizică și de aceea, v-aș întreba dacă există o cale pentru a accede la sufletul omului și la cămara virtuților lui?
-Toate aceste culori ale virtuților sunt zugrăvite pe fețele oamenilor evlavioși și credincioși! Contrar acestor valori, diavolul zugrăvește sau mâzgălește chipurile, fețele oamenilor cu fel și fel de păcate! De aceea, la înfricoșata judecată vor veni și aceia care vor avea sufletul desfigurat, chipul deformat de răutate. Nu numai aceia care au pe Duhul Sfânt! Prin urmare, la înfricoșata judecată, vom fi recunoscuți de Duhul Sfânt dacă păstrăm culorile nemuririi, ale dumnezeirii, adică păstrăm imaginea, icoana Lui Dumnezeu în sufletul nostru, pe care o avem din creație, adică din nașterea noastră, și apoi o avem luminată înfrumusețată prin Taina Sfântului Botez și strălucitoare prin viața noastră, prin conlucrarea noastră cu Duhul Sfânt, cu sfintele taine!
– Rep. Ca să urmăm Calea Domnului și să ne detașăm de cele lumești, avem nevoie de exemple, ceea ce pare un lucru anevoios și chiar stânjenitor pentru omul dependent de resursele materiale, de lucrurile din jurul său!
-Categoric, nu trebuie să luăm exemplul celor care înjură, care nu vin la biserică, al celor care drăcuie, care înșeală și fură și care fac multe rele în jurul nostru! Sunt oameni cucernici care se nasc în familii de multe ori rătăcite de la calea adevărului, așa precum și trandafirii cei mai frumoși se nasc din spinii cei mai ascuțiți! Dar acestea sunt toate răsplătite de Dumnezeu, pentru că, ne spune Mântuitorul Hristos, pe aceia care se străduiesc și care fac Voia Lui Dumnezeu, pe aceia îi așează în ceruri, când zice: “Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului Meu”! În Sfânta Evanghelie vedem și preocuparea Sfinților Apostoli când spun: “Doamne, noi, care am lăsat totul, părinți, adică am părăsit casele lor și am urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos, noi, ce vom lua?”, zice Sf.Apostol Petru! După care Mântuitorul Iisus Hristos îi răspunde: “Voi, care mi-ați urmat Mie, veți ședea la sfârșitul veacurilor pe 12 scaune și veți judeca semințiile lui Israel”!
– Rep. A urma porunca Lui Dumnezeu înseamnă a ne elibera total de cele lumești?
-Înaintea Creației, Dumnezeu a zis și s-a făcut, fără să știm care era Cuvântul Său, că era veșnic, și toți înțelegem că graiul Lui Dumnezeu era Însuși Fiul Său, Cuvântul adevărat! Pentru că Fiul Său este Cuvântul, este Logosul! Așadar, porunca sa dinainte era însăși lucrarea înțeleaptă a Lui Dumnezeu, realizată prin Fiul, în Duhul Sfânt! Dar, odată venit pe pământ, Mântuitorul Iisus Hristos și făcându-se om din Preacurata Fecioară, El a grăit, de data aceasta, cu cuvântul omenesc, pentru ca noi să înțelegem! Nu ne-a grăit nici în grai îngeresc, nici dumnezeiesc, ci, ne-a grăit în grai omenesc! Iată că Dumnezeu vorbește ca și noi, ca noi să înțelegem, să ascultăm cuvântul Lui și să-L așezăm în inimile noastre! Dar, chiar dacă vorbește prin cuvântul nostru, în limba noastră, puterea Cuvântului Său este mult mai mare și negrăită, este putere dumnezeiască! Are, așadar, cuvânt cu putere multă!
“La Dumnezeu Cuvântul este apropiat sufletului uman, este lipit de suflet”
– Rep. Care este dimensiunea esențială a Cuvântului dumnezeiesc?
-La noi, cuvântul are putere prin modulația glasului și prin ceea ce noi încercăm să explicăm sau să definim cu graiul nostru! Dar, la Dumnezeu Cuvântul este cu totul altfel, căci el este apropiat sufletului uman, este lipit de suflet și în același timp întrutotul înțelegător! Pentru mintea noastră, înțelepciunea noastră și conștiința noastră, dacă vorbele noastre sunt uneori ascultate, înțelese sau pricepute, pentru că nu întotdeauna cele vorbite de noi sunt și folositoare, și nu întotdeauna cei care ne aud, ne și ascultă, pentru că auzul este diferit de ascultare!
– Rep. Există anumite momente decisive în care avem nevoie de lucrarea Lui Dumnezeu și așteptăm răspuns la rugăciunile noastre?
-Este de mare trebuință în viața noastră să avem gândul la Dumnezeu și răspunsul la rugăciunile noastre, ori de câte ori le cerem Atotputernicului Dumnezeu! Nu putem face nimic fără de ajutorul Lui Dumnezeu! El Însuși ne-a spus: «Fără de Mine, nu veți putea face nimic»! Deci, toată puterea noastră și toată sârguința noastră sunt în mâna Lui Dumnezeu și răsplătite de Providența divină! Avem nevoie de această lucrare a Lui Dumnezeu pentru că suntem cu toții recunoscători Atotputernicului Dumnezeu, dar în același timp, mărturisim slăbiciunile noastre și neputințele noastre! Pentru aceasta, biserica este întotdeauna locul în care Îl întâlnim pe Dumnezeu, locul în care El ne așteaptă ca să venim la El, locul în care noi suntem ascultați la rugăciunile noastre!
“Suntem purtători de Dumnezeu, prin însăși viața pe care o trăim cu toții”
– Rep. Darurile Lui Dumnezeu sunt o măsură a răsplatei credinței noastre?
-Așa cum suntem purtători de viață, deci, avem viață în noi, avem suflu în noi, avem minte, avem înțelepciune, simțire și voință, toate acestea, fără să fie localizate în ceva anume! Deci, nici mintea, nici voința, nu se află într-un organ al trupului nostru, ci ele sunt daruri ale Lui Dumnezeu, unii având mai mult, alții mai puțin! Totodată, noi avem viață de la Dumnezeu, ceea ce înseamnă că acest dar al lui Dumnezeu se află în noi, în fiecare părticică din trupul nostru. Și iată cum suntem purtători de Dumnezeu, prin însăși viața pe care o trăim cu toții! Știm bine că atunci când viață nu mai este în noi, deja ne înfățișăm înaintea judecății Lui Dumnezeu! Ceea ce înseamnă că Bunul Dumnezeu e în viața noastră pământească și după aceea ne chemă la viața cerească, la o viață veșnică! Așa cum spunem în Crez: «Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie»! Ca purtători de Dumnezeu, viața care sălășluiește în noi, să nu fie întunecată!
– Rep. Ce înseamnă a avea o viață frumoasă?
-Viața frumoasă este atunci când noi facem fapte bune, ne rugăm, venim la biserică, ne închinăm, postim, nu ne certăm cu aproapele, nu ne judecăm, nu ne drăcuim și nu facem fapte rele! Viața întunecată este, în schimb, atunci când omul este păcătos, când omul uită de Dumnezeu, când nu mai urmează poruncile Lui, ci, face numai voia lui personală! Și atunci, omul este numai viețuitor pe pământul acesta, ca într-una din zile, Dumnezeu să-l cheme la judecată!
Profesor, Vasile Gogonea
