Asistenţi medicali din Gorj pentru Irlanda şi Marea Britanie

577

Oferta Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj prin serviciul de ocupare Eures este destul de vastă în această perioadă. În ea sunt cuprinse posturi de asistenţi medicale pentru statele din Europa, dar şi de bucătari şi lucrători în panificaţie şi patiserie.

Astfel, Norvegia pune la bătaie până pe data de 31 august a.c. un număr de două posturi de bucătari specializaţi în preparatele indiene. Aceştia îşi vor desfăşura activitatea în localitatea Bergen, angajatorul solicitând calificare şi experienţă cuprinsă între 5 şi 10 ani, fiind un avantaj deţinerea de experienţă europeană în bucătăria cu specific indian. Cei care vor aplica pentru acest post trebuie să aibă bune cunoştinţe de limba engleză şi să trimită o scrisoare de intenţie şi un CV Europass în limba engleză la adresa de e-mail: rajshaw@hotmail.com. Angajatorul oferă sprijin în găsirea unei locuinţe şi aducerea familiei în Norvegia, dar şi un salariu cuprins între 31.000 – 43.000 euro brut/an, în funcţie de experienţă şi calificare, însoţit de un contract pe perioadă nedeterminată.
Tot în Norvegia, însă în localitatea Vik, o firmă are nevoie de un asistent în panificaţie şi patiserie, cunoscător de limba engleză sau de o altă limbă scandinavă. Solicitantul trebuie să aibă un interes real în pregătirea prăjiturilor şi produselor de patiserie, având posibilitatea de a practica şi de a-şi îmbunătăţi abilităţile într-un loc de muncă plăcut. Printre cerinţele angajatorului se numără calificarea în domeniul panificaţiei sau patiseriei, experienţă şi disponibilitate de a participa la diversele activităţi dintr-o brutărie. Norma de salarizare va fi conform tarifelor norvegiene pentru brutării, pentru început fiind de aproximativ 20 euro brut/oră. Contractul oferit este în regim full time, pe o perioadă de un an de zile, cu posibilitatea de prelungire, el începând la data de 1 septembrie 2014, iar norma de lucru este de 7,5 ore/zi.

20 de posturi de asistenţi medicali
Şi asistenţii medicali gorjeni sunt căutaţi de către angajatorii străini. Firma JackHealthcare din Marea Britanie angajează 10 asistenţi medicali pentru spitale din diverse locaţii, cu un program de lucru de 39 de ore pe săptămână. Angajatorul cere diplomă în această meserie, experienţă de minim un an de zile, abilităţi de comunicare şi cunoaşterea limbii engleze la nivel mediu. Totodată, durata contractului este nedeterminată, fiind oferit un salariu cuprins între 25.000 şi 37.000 lire brut pe an.
De asemenea, firma Kerlogue Nursing Home din Wexford, Irlanda oferă 10 posturi vacante de asistenți medicali, oferind un salariu de 2.946,66 € brut/lună pentru un orar de lucru de 40 ore/săptămână. Angajatorul se ocupă de cazare, aplicanții putând plăti chiria după ce își iau primul salariu. Se plătește concediul anual de 20 de zile, iar salarizarea se face în funcție de experiență. Candidații sunt rugați să trimită un CV model Europass în limba engleză pe adresa de email: edele@kerloguenursinghome.com. Contractul întocmit de firma norvegiană pentru persoanele recrutate va fi pe perioadă nedeterminată, lucrându-se în ture a câte 12 ore. Printre cerințele angajatorului se numără experiență în domeniul geriatriei, înregistrarea în ”An Bord Altranais” (echivalentul Ordinului Asistentelor și Moașelor), dar și cunoașterea limbii engleze. Aplicanții trebuie să empatizeze cu oamenii de care au grijă, aceștia având nevoi complexe, să aibă experiență ca și lider de echipa, și, de asemenea, să aibă abilitățile necesare de a motiva echipă și de a conduce prin exemplul personal. Sunt necesare cunoștințe clinice excelente și un interes deosebit pentru educația continuă. Aplicanții trebuie să fie buni comunicatori și negociatori, dar și să înțeleagă responsabilitățile proprii în ceea ce privește standardele de îngrijire.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.