Trenuri mai multe spre destinaţii de pelerinaj

1062

CFR Călători introduce în weekend o serie de trenuri pentru preluarea fluxului de pasageri estimat cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare. Tot cu această ocazie nu vor mai exista restricţii pe Defileul Jiului, astfel încât târgujienii care vor dori să meargă în pelerinaj la Mănăstirea Lainici vor putea face acest lucru cu maşina.

Se apropie un weekend prelungit, datorat zilei de vineri, 15 august, când românii au zi liberă, pentru sărbătoarea religioasă de Sfânta Maria. Tocmai de aceea CFR Călători suplimentează, în acest weekend, numărul trenurilor care circulă spre principalele destinaţii de pelerinaj sau spre mare. Totodată, trenurile InterRegio vor circula în continuare cu mai multe vagoane decât în mod obişnuit. CFR Călători încurajează clienţii să cumpere din timp bilete, pentru a evita aglomeraţia la ghişee şi pentru a beneficia de reduceri de preţ de până la 25%.

Trenuri suplimentare spre destinaţii de pelerinaj
Vineri, 15 august, în ziua de sărbătoare legală Adormirea Maicii Domnului, vor circula suplimentar: spre/dinspre centrul de pelerinaj din Ardeal – Mănăstirea Nicula
• Cluj Napoca (11.54) – Gherla (12.50) – Regio 13402;
• Gherla (13.20) – Ilva Mică (15.32) – Regio 13408;
• Gherla (13.35) – Bistriţa Nord (15.32) – Regio 13410;
• Dej Călători (13.00) – Cluj Napoca (14.35) – Regio 13403.
De asemenea spre/ dinspre centrul de pelerinaj din Valea Jiului – Mănăstirea Lainici
• Craiova (14.15) – Filiași (15.13) – Petroşani (18.33) – Regio 2085;
• Petroşani (19.15 ) – Filiași (22.51) – Craiova (23.36) – Regio 2086.
Spre/ dinspre localitatea Cacica
• Cacica (14.00) – Suceava (14.56) – Regio 13604.
Spre/ dinspre localitatea Pitești
• Piatra Olt (16.20) – Pitești (18.43) – Regio 9476;
• Pitești (19.32) – Piatra Olt (21.41) – Regio 9479.

Trenuri suplimentare spre litoral
În zilele de 15, 16 și 17 august, două trenuri vor circula suplimentar în programul Trenurile Soarelui, spre/dinspre Constanța: • București Nord (07.50) – Constanța (10.30) – InterRegio 12696-1; • Constanța (18.30) – București Nord (21.10) – InterRegio 12695-2. În această perioadă, trenurile care pleacă din Timișoara Nord către București Nord la ora 22.10, și din București Nord către Timișoara Nord la ora 21.45, își vor prelungi ruta până la/de la Constanța.
• Timișoara Nord (22.10) – Constanța (10.30) – InterRegio 1696/12696-1;
• Constanța (18.30) – Timișoara Nord (07.02) – InterRegio 12695-2/1695.

Vagoane în plus
De asemenea, trenurile InterRegio de pe rutele cele mai solicitate, din marile oraşe către litoral, vor avea în compunere mai multe vagoane decât în mod obişnuit.
“Pentru a evita aglomeraţia de la casele de bilete, reamintim pasagerilor că biletele pot fi cumpărate cu anticipaţie, online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gările mari, de la automatele ZebraPay din marile centrele comerciale, de la agenții de voiaj CFR şi de la agenţii de turism acreditate. În funcţie de perioada de anticipaţie cu care este cumpărat biletul, reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online. Pentru celelalte tipuri de reduceri comerciale şi pentru facilităţile de călătorie acordate prin acte normative, călătorii sunt rugaţi să consulte website-ul www.cfrcalatori.ro, secţiunea Tarife şi Oferte Naţionale”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Alte reduceri importante pentru destinații interne:
25% reducere prin Cardul Tren Plus;
între 10% şi 25 % reducere cu oferta Minigrup 2 – 5;
între 15% şi 35% reducere cu oferta Biletul de weekend;
între 25% şi 50% reducere cu oferta Cartea VSD;
între 31% și 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia – Brașov și retur;
între 10% și 20% reducere la călătoria cu trenuri succesive;
reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 persoane.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here