Călinoiu dispune stabilirea comisiei mixte pentru controale în şcoli

459

Şeful Judeţului, Ion Călinoiu a anunţat că va dispune stabilirea unei comisii pentru realizarea controalelor în unităţile de învăţământ din Gorj. Aceasta va verifica, în fiecare şcoală, dacă sunt necesare lucrări de reparaţii sau remedierea problemelor în ceea ce priveşte condiţiile igienico-sanitare.

Consiliul Judeţean Gorj va stabilit în perioada imediat următoare o comisie mixtă care să verifice stadiul lucrărilor de reparaţii în unităţile de învăţământ din Gorj. “Voi sta de vorbă împreună cu prefectul şi inspectorul şcolar general, în vederea pregătirii şcolilor pentru începerea anului şcolar. Vom realiza ca de obicei o comisie mixtă pentru verificarea şcolilor, încât să vedem care sunt problemele la fiecare localitate în parte, dacă e nevoie de sprijin. Sper să nu avem surprize în ceea ce priveşte pregătirea anului şcolar, care se apropie foarte repede”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Acţiunea de control va viza atât şcolile din mediul rural, cât şi cele din mediul urban, liceele, şcolile gimnaziale, grădiniţele, precum şi cluburi ale copiilor, sportive, dar şi şcolile speciale.
Totodată, inspectorii vor verifica dacă există autorizaţii sanitare de funcţionare, modul cum sunt acoperite gurile de canalizare, dar şi stadiul lucrărilor de reparaţii şi reabilitare din unităţile de învăţământ.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here