Vineri, 1 august 2014, în Sala de lectură a Bibliotecii judeţene „Christian Tell”, a avut loc întâlnirea membrilor Asociaţiei Cercetătorilor şi Autorilor Gorjeni de carte „Alexandru Doru Şerban” prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la naşterea dascălului Dumitru Tătăroiu.
Doamna prof. dr. Olimpia Bratu a subliniat importanţa manifestării şi a invitat pe cei prezenţi să urmărească şi să participe la dezbateri. Apoi, o astfel de menţiune a făcut şi conf. univ. dr. Victor Troacă, preşedintele Asociaţiei.
Au luat cuvântul domnul jurist Florian Văideianu care a făcut o expunere plină de simţire şi respect faţă de dascălul Dumitru Tătăroiu, din care redăm în continuare. „Copilul Mariei Tătăroiu(Busuioaca), ţărancă din Runcu, fata lui Dumitru Anghelescu(aromân) şi a lui Dumitru Tătăroiu(nea Dumitru Busuioc) merge la şcoala din Arcani unde îl are dascăl pe Dumitru Coiculescu. În fiecare an, la serbarea de sfârşit i se atribuie premiul întâi pentru merite deosebite la învăţătură, merite care stârneau invidia copiilor avuţi. Primea coroniţa, totdeauna desculţ, dar vesel şi încrezător.
După perioada anilor scurşi la Şcoala Primară din Arcani, părinţii săi sperau să-l ţină pe lângă gospodărie, să-l însoare în sat, când se va face mare, să le fie şi lor de ajutor. Destinul său va fi altul. Este remarcat de un locuitor al Arcanilor, profesorul Mercioiu, care funcţiona la Oradea.
-Domnule învăţător Coiculescu, acest copil este un elev de excepţie, ar fi mare păcat să nu urmeze mai departe.
Sărăcia ţine ambiţia în frâu. Bunul simţ al familiei sale realizează că Dumitru nu poate urma învăţătura la şcoli mai înalte, aşa că se consolează…
Sătenii, în frunte cu dascălul Dumitru Coiculescu, hotărăsc să declanşeze o colectă de binefacere, să pună mână de la mână, iar dacă este adevărat că micul Tătăroiu este aşa deştept, să meargă mai departe şi să aducă fală dimierilor din Arcani.
Mama sa amanetează singura bucată de pământ pe care o avea ca să facă rost de bani şi să-şi trimită copilul la şcoală. Şe ştie că nemaiputând să-şi plătească ratele a pierdut pământul.
Dumitru Tătăroiu este trimis la Şcoala Normală de la Oradea. Aici se dovedeşte a fi un elev excepţional. Învăţătura este singura sa preocupare. Totuşi… banii se termină, iar elevul este obligat să se reîntoarcă la Târgu-Jiu, unde se înscrie la Şcoala Normală pe care o termină cu examenul de definitivat, ce a fost susţinut la Bucureşti.
Pleacă la examen încălţat cu „imineii mamii”, cărora le taie tocurile ca să stea talpa mai jos, exact ca în opincă şi obţine nota 9,70.
Ajunge învăţător, însă războiul care începuse îi schimbă cursul vieţii. Este trimis pe front. Rănit în luptele de la Odessa, se întoarce la Târgu Jiu şi funcţionează o vreme ca redactor al ziarului „Gorjanul”patronat de Jean Bărbulescu. Aici, împreună cu profesorul Stelian Sterescu(Bică), scriitorul medic Ilarie Popescu, inspectorul şcolar Nanu Nicolescu, epigramistul Alexandru Calotescu Neicu, pun bazele unui cenaclu literar. Cel mai activ publicist al ziarului „Gorjanul” Dumitru Tătăroiu publică volumul de poezii „Cântece pentru dimierii mei”. Poetul Jaleşului cântă vrednicia, munca şi cinstea oamenilor de la Jaleş, Stolojani, Câmpofeni şi Arcani. Ei plecau cu carele sau călări pe cai, să adune dimiile cetăţenilor până la Dunăre, care le încredinţau dimierilor pentru piuă, fără nicio chitanţă sau act, ci pe încredere. Bogata sa activitate publicistică, didactică- în genere intelectuală, contrastează cu sărăcia materială în care trăia eruditul învăţător. Tată a trei copii: Maria(Puşa), Puiu şi Ion-Mircea(Nelu) schimbă mai multe adrese, unde trăieşte împreună cu familia. Una dintre acestea este şi casa doamnei Margareta Poll, sora soţiei doctorului Hasnaş, consoarta farmacistului Arthur Poll din strada Tudor Vladimirescu.
La finele anului 1952 s-a dat un Decret prin care se prevedea ca toţi cetăţenii care posedau cărţi din literatura universală, mai puţin cele ale scriitorilor ruşi, să ardă aceste cărţi, iar cine nu se supune acestei dispoziţii să fie amendat sau după caz, chiar arestat.
Singura avere pe care o dobândise neobositul dascăl Dumitru Tătăroiu, în toată cariera sa era o mică bibliotecă ce conţinea, totuşi, cele mai valoroase volume ale scriitorilor: Baudelaire, Voltaire, Dumas, La Fontaine… dar şi Tolstoi, Gogol, Puşchin, şi alţii. „Toată iarna aceea ne-am încălzit cu gadinul în care ardeam cărţile tatei”(Relatarea aparţine fiicei acestuia, doamna Puşa, acum în vârstă de 78 de ani).
Pensia îl găseşte pe eruditul dascăl şi om de cultură Dumitru Tătăroiu tot sărac. Este nevoit să închirieze în oraş o bucată de pământ, unde cultiva legume. Spiritul său de ţăran harnic îl salvează şi de această dată. Cu sapa în mână, până seara târziu îngrijeşte grădina de legume. Băieţii lui, Puiu şi Nelu, vindeau corcoduşe la Petroşani.
Mărturie vie a existenţei sale, opera lăsată de învăţătorul cărturar Dumitru Tătăroiu, poetul dimierilor de pe Valea Jaleşului, cuprinde lucrări ca: „Drag mi-e jocul românesc”(1940), marşul „Ne cheamă Ardealul”(1944), „Cobiliţă cu stele şi lut”(1947), „Cântece pentru dimierii mei”(1945).
Dumitru Tătăroiu a fost şi directorul publicaţiei „Libertatea Gorjului”, o „foaie de informaţie şi luptă socială”care a apărut la Târgu-Jiu între 1945-1948.
Se stinge din viaţă în ziua de 2 februarie 1989, la Târgu-Jiu.”
După această expunere interesantă despre viaţa şi activitatea dascălului Dumitru Tătăroiu au luat cuvântul:
Profesorul dr. Ion Mocioi, care s-a referit pe larg la opera poetului, a recitat unele din cântecele pentru dimieri, a subliniat importanţa culegerii de folclor din Bihor şi a revenit la menţiunea făcută de dumnealui în cartea „Poeţi şi poezie în Gorj”în care precizează: „Învăţătorul Dumitru Tătăroiu din Arcani i-a iubit pe confraţii din şcoli, considerându-se întotdeauna un dascăl, dar ne-a lăsat un buchet de poezii despre viaţa truditorilor gorjeni care aveau să-l uite odată cu trecerea vremii. Universul poetic rural al lui Dumitru Tătăroiu este original şi se constituie într-o creaţie de mare valoare artistică în literatura română a secolului al XX”.
Activitatea didactică a neobositului dascăl Dumitru Tătăroiu s-a desfăşurat la Şcoala Normală din Târgu Jiu, actualul Colegiu Naţional „Spiru Haret”, unde l-a avut elev pe viitorul colonel şi cunoscut epigramist Grigore Marian Dobreanu care fiind prezent în sală a povestit elegant cum s-au petrecut lucrurile şi a dat citire următorului sonet:
Sonetul învăţătorului
Domnului învăţător Dumitru Tătăroiu
La mulţi ani după absolvire
M-am întâlnit întâmplător
Cu bunul meu învăţător
Ce-avea pe creştet albe fire.
În stilul meu zeflemitor,
Mărturiseam plin de sfiire,
Că-s vinovat de-ncărunţire
Prins de-un condescendent fior
Nu te-am prea pus ades pe coji
De-aceea eu te rog frumos,
Nici de regrete să n-ai parte,
C-au fost şi alţii mai năroji…
Erai ştrengar, gălăgios,
Dar tu, măcar, ştiai şi carte!
Prezent la întâlnire, doctorul în filologie domnul Ion Popescu-Brădiceni a rostit, aşa cum numai dumnealui ştie s-o facă, o părere de rău că n-a reuşit să-l cunoască înainte de 1989 pe Dumitru Tătăroiu, angajându-se să restabilească adevărul şi să prezinte rolul şi importanţa operei acestuia în literatura română.
Domnul Dumitru Dănău originar din zonă şi cunoscând bine greutăţile pe care le întâmpinau dimierii a subliniat valoarea sociologică pe care o prezintă Dumitru Tătăroiu în poeziile sale, terminând intervenţia sa cu versurile:
…Vecine, dă-mi cheile şi toate amintirile mele înapoi,
Că vreau să aprind iarăşi lampa în casă la noi… cu care se încheie cântecul „Vecine dă-mi amintirile mele înapoi”.
Iar după domnul Dumitru Dănău a intervenit domnul profesor Dan Pupăză, care a făcut o serie de aprecieri de ordin general cu privire la obiceiurile şi truda dimierilor şi a celorlalţi oameni din zonă.
Manifestarea la care ne-am referit în rândurile de mai sus a fost a fost organizată la iniţiativa domnului jurist Florin Văideianu.
Aşa cum am făcut-o şi în cadrul întâlnirii, noi îl felicităm şi-i dorim sănătate pentru a obţine noi succese pe linia demersurilor sale scriitoriceşti.
Titu Pânişoară, vicepreşedinte al Asociaţiei Cercetătorilor şi Autorilor Gorjeni de Carte „Alexandru Doru Şerban”
