Centrul de Transfuzie Sanguină de la Târgu-Jiu, modernizat

1593

Centrul de Transfuzie Sanguină de la Târgu-Jiu va fi modernizat. Asta, datorită unui proiect derulat de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România.

Şapte centre de transfuzii din ţară vor fi renovate şi dotate în următorii doi ani prin programul “O şansă pentru viaţă” derulat de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România.
Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei React, după renovarea Centrului de Transfuzii din Bucureşti, cel mai mare din ţară, vor urma centrele din Buzău, Cluj-Napoca, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu.
Investiţia totală pe care Fundaţia Vodafone România o va face pentru reabilitarea acestor şapte centre este de 360.000 euro. Totodată, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului, 14 iunie, în Bucureşti vor fi amenajate trei puncte mobile de analize gratuite şi două puncte de recoltare sanguină.
Cu aceeaşi ocazie, Asociaţia React şi Vodafone România vor desfăşura o serie de activităţi de promovare a donării de sânge benevole în Bucureşti. Astfel, pe 13 iunie vor fi amplasate trei corturi medicale în zonele Eroilor, Piaţa Romană şi Splaiul Independenţei (intrare Politehnica), între orele 9,00-12,00. Toţi cei interesaţi de donarea de sânge vor primi informaţii şi vor beneficia de o serie de analize medicale gratuite (măsurarea glicemiei, hemoglobină, presiune arterială, determinarea grupei de sânge şi RH).
În plus, pentru facilitarea accesului tuturor celor care doresc să doneze sânge în această săptămână, o unitate mobilă de donare de sânge va fi amplasată în parcarea Hotelului Intercontinental (miercuri, 11 iunie, între orele 9,30-12,30).

Număr record de donatori
Numărul donatorilor în decembrie 2013 a fost de aproximativ 680 de persoane, iar în ianuarie de peste 700.
În prezent, Centrul de Transfuzii din Târgu-Jiu beneficiază şi de aparatură medicală nouă, unitatea fiind dotată de curând cu un analizor de hematologie şi unul de biochimie.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here