Astăzi, ultima zi de depunere a declaraţiilor fiscale

416

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj reaminteşte contribuabililor că până astăzi, inclusiv, după caz, trebuie depuse la Fisc o serie de declaraţii. Este vorba despre Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097. De asemenea, Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2014, formular 100.

Potrivit Luminiţei Penciu, purtătorul de cuvânt al AJFP Gorj contribuabilii şi organizaţiile nonprofit care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură vor depune Declaraţia privind impozitul pe profit, formular 101. Se va depune de asemenea Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2014, formular 112; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2014, formular 224. Totodată, Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii ianuarie 2014, formular 300. Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până la 10 ianuarie 2014.

Se depune şi Decontul!
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
Contribuabilii vor depune şi Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. De asemenea Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna ianuarie 2014, formular 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii, formular 392A. Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna ianuarie 2014 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here