Anchetă a Poliţiei Peştişani, pentru un caz de perversiuni sexuale cu minori

374

La postul de poliţie din Peştişani s-a depus la începutul acestei săptămâni o sesizare în cuprinsul căreia se reclama un incident în care ar fi fost implicaţi doi minori în vârstă de câte 7 ani şi doi adolescenţi cu vârsta de 15 ani, din localitate. Sesizarea vine din partea unuia dintre părinţii celor mici, care cere astfel anchetarea adolescenţilor care şi-ar fi bătut joc de copilul său dar şi de partenerul acestuia de joacă. Părintele a reacţionat după ce copilul i-ar fi povestit ce le-a cerut cei doi adolescenţi să facă, în timp ce i-a găsit nesupravegheaţi, jucându-se în curtea grădiniţei din localitate. Poliţiştii din Peştişani au iniţiat deja o anchetă, în urma solicitării scrise primite, şi urmează să discute atât cu presupusele victime cât şi cu presupuşii făptuitori pentru a vedea dacă faptele se confirmă sau nu.

Mama unuia dintre cei doi copii, fiecare cu vârsta de câte 7 ani, a sesizat Poliţia Peştişani că doi adolescenţi din comună ar fi încercat să îi supună pe cei doi copii la perversiuni sexuale. Femeia a declarat poliţiei că, potrivit copilului ei, fapta s-ar fi petrecut sâmbătă, în timp ce ea se afla la muncă iar fiul a fost lăsat în grija bunicii materne. Bunica l-a lăsat pe băiat însă în curtea grădiniţei din localitate să se joace, alături de un alt copil de vârsta lui, în timp ce femeia trebuia să aibă grijă de o vacă. În scurtul timp al absenţei bunicii, la locul de joacă ar fi venit doi adolescenţi din comună, în vârstă de 15 ani, care văzând copiii nesupravegheaţi au început să îi şicaneze.
Potrivit copilului femeii, fapt scris de mamă în plângerea depusă la poliţiei, adolescenţii le-au cerut celor doi copii să-şi dea pantalonii jos şi să rămână în fundul gol. Le-a mai cerut şi alte lucruri ruşinoase care nu s-au mai petrecut, copiii fiind zice-se salvaţi de venirea unor fetiţe în curtea grădiniţei. Fetiţele nu au mai apucat însă să-i vadă pe cei doi copii cu pantalonii în vine.
Minorii nu au fost însă agresaţi fizic, spune mama, ci, se pare că au stat doar pentru o perioadă în fundul gol, în faţa celor doi adolescenţi. Mama copilului se teme însă ca cei doi copii să nu fi fost supuşi şi la alte perversiuni, lucru pe care nu l-ar fi spus fiul său, din diferite considerente. De teamă, dar după ce a reflectat puţin, femeia a depus marţi sesizarea la Poliţia Peştişani, cerând anchetarea incidentului.

Poliţiştii precauţi, în cauză fiind implicaţi minori
Rareş Ionuţ Căplescu, şeful de post din Peştişani, confirmă existenţa plângerii părintelui depusă la unitatea pe care o conduce, acesta menţionând că a demarat o anchetă în cauză. “Am primit sesizarea la postul de poliţie şi anchetăm dacă cele precizate în cuprinsul acesteia sunt conforme cu realitatea. Aşteptăm ca şi părinţii celuilalt copil să facă o plângere similară, deoarece persoana care ne-a sesizat a spus că şi mămica celuilalt copil implicat ar fi intenţionat să facă asta”, a declarat poliţistul Căplescu.
Poliţia va apela şi o anchetă socială la domiciliul minorilor, conform procedurii, deoarece copiii au fost lăsaţi nesupravegheaţi, şi una psihologică dacă discuţia cu minorii cere o astfel de metodă.
Poliţiştii iau în calcul, într-un astfel de caz delicat, şi varianta unui conflict existent între părintele minorului şi cei doi aşa-zişi făptaşi, numele acestora fiind nominalizat în sesizare. Se ştie însă că cei doi adolescenţi nu au mai fost implicaţi în astfel de cazuri şi nu ar mai fi avut probleme cu legea. În acelaşi timp, astfel de incidente, pornite chiar şi de la o glumă, nu sunt normale iar cei care le-au comis ar trebui traşi într-un fel la răspundere, măcar pentru a nu le mai trece nici măcar prin gând să mai facă aşa ceva.

Mama reclamantă aşteaptă rezultatul anchetei
Femeia care a depus sesizarea la Poliţia Peştişani a refuzat să comenteze, ieri, incidentul dar a menţionat că aşteaptă rezultatul anchetei poliţiei, cu privire la cele întâmplate fiului ei. Aceasta a dat de înţeles poliţiştilor că, se teme, ca în cauză să nu fi existat şi alte perversiuni sexuale pentru cei doi minori, doar ancheta putând-o liniştii în acest sens.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here