Şefa Sindicatului Confecţia, ameninţată cu desfacerea contractului de muncă

349

Fraţii care conduc SC Confecţia SA din Târgu-Jiu consideră că unitatea este a lor şi fac ce vor aici. Cel puţin asta simt angajaţii fabricii, şi în special cei care sunt agrenaţi în munca sindicală, în favoarea salariaţilor privaţi constant de drepturi. A păţit-o recent şi liderul sindicatului reprezentativ din unitate, Cristina Sîrbu, care a ajuns să fie ameninţată de şefii fabricii, Constantin Racoceanu şi Maria Mamară că va fi dată afară de la locul de muncă, dacă mai continuă demersurile în instanţă împotriva unităţii. Sindicatul a acţionat recent în judecată conducerea fabricii pentru că refuză să recunoască drepturile angajaţilor stabilite în contractul colectiv de muncă.

Incidentul s-a petrecut chiar vineri când directorul economic Maria Mamară a purtat discuţii cu salariaţii, direct în ateliere, încercând să îi convingă să renunţe la acţiune în instanţă declanşată prin intermediul sindicatului, înainte de Paşti. Mamară le-a făcut diverse promisiuni angajatelor, una fiind că le va plăti drepturile pe concediu, deşi acest lucru este prevăzut de lege şi nu stă în pixul directorului economic. Le-a mai explicat angajatelor că dacă nu ar fi fost de partea sindicatului şi, în special a liderului Cristina Sîrbu, ar fi beneficiat de prima de Paşti, de care au fost privaţi oricum toţi salariaţii.
“Din Atelierul 1 Mamară a reuşit să convingă doar câţiva salariaţi, dar majoritatea a refuzat să aprobe încercarea directorului economic de a renunţa la acţiunea în instanţă. Oamenii sunt ameninţaţi, inclusiv eu am fost ameninţată, cu pierderea locului de muncă, pe motiv că acţiunea în instanţă va duce, în final, la închiderea fabricii. Eu ştiu însă că societatea nu este în insolvenţă, are sechestru pus dar din vina conducerii şi a celei care este un prost gospodar al banului fabricii”, a declarat liderul Sindicatul Liber Confecţia.

“Continuăm demersul în instanţă!”
Cristina Sîrbu declară, de asemenea, că nu se teme de ameninţările care i-au fost adresate şi va continua acţiunea în instanţă declanşată împotriva celor care nu respectă drepturile angajaţilor. “Una dintre angajate i-a cerut directorului economic banii pe concediu pentru că era executată silit, iar Mamară i-a răspuns cu o întrebare: «Eşti trecută pe tabel?». Femeia i-a răspuns că da, iar directoarea economică i-a spus că, în aceste condiţii, nu are ce discuta cu ea. Mai mult, salariata a fost sunată acasă şi i s-a transmis să renunţe la acţiunea în instanţă şi să nu mai fie de partea sindicatului şi a mea pentru că dacă face asta, îi va da banii pe concediu. Vă imaginaţi cum stau lucrurile la Confecţia”, a declarat Cristina Sîrbu.

ITM-ul, în stand-by
Liderul de sindicat aşteaptă şi acum răspunsul ITM Gorj la sesizarea făcută înainte de Paşti, în lipsa unei comunicări adecvate intenţionând să se adreseze Ministerului Muncii.
Şi în prezent, o mare parte dintre angajaţii de la Confecţia primesc salariu lunar sub minimul pe economie care trebuia garantat.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here