De la cetățean de onoare la „cetățeanul turmentat” al comunei Albeni!

244

M-am născut și am apărut pe lume pe 12 octombrie 1955, adică după primul plan cincinal, după model sovietic, plăpând și neputincios de 1,8 kg!
Toată seva mi-a luat-o bunul meu frate Costel, ce s-a născut după primul plan anual după model sovietic, adică pe 19 decembrie 1949!
Am fost niște copii săraci, dar ambițioși, reușind ca-n viață să ajungem amândoi profesori, fratele meu profesor de matematică, iar eu mai întâi învățător între anii 1976-1990 și apoi profesor de istorie (1990-2020) numai la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni, unde mi-am mâncat sănătatea și eu și soția mea, Voicu (Negrea) Maria!…
Modelul meu de început a fost bunul meu frate, de-o inteligență uluitoare, ce a reușit departe de casă să ajungă profesor doctor de geometrie la Universitatea „Babeș Bolyai” având coordonator pe marele profesor dr. Andrica!
Am încercat să-l „copiez” pe bunul meu frate în toate, și așa am fost numai premiant în clasele I-VIII și premiant cu premiul I în anul III A conform diplomei din 15 iunie 1974 și premiul I în anul VA conform diplomei din 16 iunie 1976!
Am ieșit și am terminat Liceul Pedagogic din Tg-Jiu în anul 1976 cu Diploma de Învățător cu media generală 9,69 (nouă69), fiind șeful de promoție, promoția de învățători 1976.
Între 1 septembrie 1976 și până la 1 septembrie 1990 am funcționat la Școala Generală Albeni, cu întrerupere 9 luni, când mi-am satisfăcut stagiul militar la TR (termen redus) într-o unitate militară din orașul Dej!
Am luat din prima dată la Facultatea de Filozofie-Istorie cu media 7,13 la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, cea mai mare medie fiind 7,41 și ultima 6,98! Am fost singurul candidat care a luat la incorporabili și am urmat cursurile facultății între anii 1977-1982, terminând cei 5 ani cu media 8,14, iar licența am dat-o în 1983, obținând nota 10 (zece). Media pe cinci ani de facultate a fost 9,07… dar degeaba…
Am rămas învățător, deși am terminat facultatea și între anii 1983-1990, pentru că nu m-am făcut membru de partid (PCR) și pentru că am refuzat „oferta” de „turnător” la Securitate în cadrul Școlii Generale Albeni!
Faptul că am fost numai premiant, dar nu am semnat angajamentul de „turnător” la Securitate și că am refuzat să mă fac membru PCR m-au costat!
M-au „ostracizat” și deși aveam facultatea terminată încă din 1983, m-au obligat să rămân învățător, în timp ce un „coleg” de-al meu care i-a servit, deși era învățător, l-au ținut pe post de profesor și cu munca cu pionierii, drept „recompensă”.
Am obținut titulatura de profesor la 1 septembrie 1990, datorită unui mare inspector, Golea Gheorghe, care m-a apreciat foarte mult!
Lucrurile au mers spre bine între anii 1991-1995, când am obținut gradele didactice II și I la Universitatea din București. Mi-am făcut datoria de profesor de istorie în mod exemplar, până în anul 2001, când se împlineau 180 de ani de la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu și unde a fost adus și un „mare” istoric de la București, autor de manual de clasa a VIII-a, cu care am avut o „altercație” și „neconcordanțe” istorice privind Mareșalul Ion Antonescu, ce până în 2001 a fost tratat ca martir al neamului și după 2001, criminal de război, antisemit și scos din istorie!
Acest „conflict” m-a costat și zi bună nu am mai avut până în anul 2005, când ISJ Gorj și o domnișoară inspectoare de istorie, plus alți inspectori, niște „lachei” și „afaceriști”, mi-au schimbat decizia de pe istorie… pe filozofie!
Norocul meu a fost că între anii 2005-2007 s-a înființat P.I.R (program de reconversie) pe care l-am terminat cu media 9,80 ce mi-a asigurat revenirea la titulatura pe istorie la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni, unde am rămas până la ieșirea mea la pensie – 1 septembrie 2020.
De fapt, am fost „obligat” să ies la pensie, m-au aruncat ca pe o măsea stricată.
I.S.J. Gorj în „cârdășie” cu conducerea școlii!
Nici măcar un cuvânt de mulțumire pentru cei 44 ani 9 luni și 17 zile în care m-am auto-devorat în procesul de instrucție-educație!
Numai la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni!…
Ținând cont de activitatea mea prodigioasă de învățător între 1976-1990 și profesor 1990-2020, un institutor pe nume Iosu Valer, fiind și consilier local, fiind ultimul meu an de învățământ la Școala Gimnazială nr. 1 Albeni m-a propus într-o ședință de Consiliu Local – în 2020, ca Cetățean de Onoare al comunei Albeni!
Propunerea a fost privită „binișor” de unii consilieri locali, până la unul mai „hâtru” și „batjocoritor” care a spus că este de acord cu această propunere, dar să-i schimbe „conținutul” – Voicu Teodor – Cetățeanul turmentat al comunei Albeni!
Cu această „etichetă” și caracterizare am rămas eu, numai din premiant și profesor de profesor!
PROF. PENSIONAR TEODOR VOICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here