Cine închide mineritul și energia în Gorj!

2009

De la apariția în Gorjeanul a documentului elaborat de Ministerul Energiei, care aruncă în aer orice discuție despre decalarea termenelor de închidere a capacităților miniere și energetice ale CEO, (Documentul care aruncă în aer orice discuție despre decalarea termenelor de închidere a capacităților miniere și energetice ale CEO | Ştiri locale de ultima ora, stiri video – Ştiri Gorjeanul.ro) politicienii gorjeni pasează de la unul la altul responsabilitatea, lansează tot felul de ipoteze nerealiste sau, pur și simplu, o dau pe caterincă. În realitate, cu toții au participat la închiderea mineritului, într-un fel sau altul, adică prin vot sau prin inacțiune.

Potrivit documentului publicat de Gorjeanul, ,,Calendarul de închidere a capacităţilor energetice (şi a carierelor de lignit aferente) care se regăsesc în Planul de restructurare revizuit al CEO a fost pus în acord cu prevederile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi, de asemenea, acesta se regăseşte şi în OUG nr. 108 privind decarbonizarea sectorului energetic aprobată prin Legea nr.334/2()22 cu modificările şi completările ulterioare, act normativ primar care respectă prevederile PNRR. În cadrul prevederilor PNRR, Componenta C6 Energie. Reforma R1. Reforma pieţei de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic şi susţinerea unui cadru legislativ şi de reglementare stimulativ pentru investiţiile private în producţia de electricitate din surse regenerabile conţine, între altele, calendarul de închidere a tuturor grupurilor energetice cu funcţionare pe cărbune şi este considerată de tip red line, astfel încât orice abatere de la acest calendar conduce la sistarea plăţilor din PNRR”.
Concret, Planul de restructurare al CEO a fost pus în acord cu prevederile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care a fost votat în Parlamentul României la data de 26 mai 2021. Fără nicio excepție, toți cei șapte parlamentari de Gorj au votat PNRR (VOT ELECTRONIC (cdep.ro)) în ședința comună a celor două camere ale Parlamentului din acea zi, cu toate că, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, a acuzat coaliția PNL-USR că a ținut PNRR ascuns. ”Până în ultima clipă, aţi vrut să ascundeţi românilor adevărul din spatele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şi nici măcar astăzi, cu doar câteva zile înainte de termenul limită pe care vi l-a dat Comisia Europeană, nu aţi făcut public planul pentru toţi românii. Mă uit la parlamentarii PNL, la parlamentarii USR, la parlamentarii UDMR. Dumneavoastră aţi văzut acest plan? Ştiţi ce conţine acest plan? Dacă ştie vreunul dintre dumneavoastră, îl invit în dialog cu mine aici. (Discuţii.) Ştiţi ce susţineţi în acest plan, domnilor parlamentari PNL? Domnule Orban, dumneavoastră aţi văzut acest plan? L-aţi citit? Îl aveţi în detaliu?Stimaţi colegi, această coaliţie a şmenului a vrut să deturneze un plan lăudabil al Europei către clientela de partid şi firmele sale de consultanță”, potrivit stenogramei ședinței.
În documentul semnat de secretarul de stat Casian Pavel Nițulescu se menționează faptul că, ”acesta (Planul de restructurare al CEO- n.r.) se regăseşte şi în OUG nr. 108 privind decarbonizarea sectorului energetic”.
Așadar, în 30 iunie 2022, când la guvernare era coaliția PSD-PNL, Guvernul Ciucă a adoptat Ordonanța de Urgență nr.108 privind decarbonizarea sectorului energetic. Actul normativ a fost adoptat în Camera Deputaților, aceasta fiind camera decizională, pe 8 noiembrie 2022 și a devenit Legea 334/2022. La votul final, deputații PNL și PSD au absentat, singurul prezent fiind Radu Miruță (USR) care a votat proiectul de lege prin care a fost aprobată Ordonanța decarbonizării sectorului energetic. (VOT ELECTRONIC (cdep.ro))
În august, anul trecut, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunța constituirea grupului de lucru pentru CEO Oltenia, constituit cu scopul acesteia este acela de a identifica soluţii şi de a colecta datele pentru planul de restructurare şi calendarul de implementare a măsurilor.
„Aşa cum am promis săptămâna trecută, am început constituirea grupului de lucru pentru CEO. Scopul este să identificăm soluţiile şi să colectăm toate datele pentru planul de restructurare şi calendarul de implementare a măsurilor. Prima şedinţă de lucru va avea loc săptămâna viitoare. Cei care doresc să contribuie cu soluţii sunt rugaţi să ne scrie la office.cabinet@energie.gov.ro. Aşa cum am spus la Rovinari, sunt dispus să fac, împreună cu echipa Ministerului Energiei, tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a susţine continuitatea şi dezvoltarea activităţii CEO”, a arătat Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
Din acest grup fac parte membri din Directoratul companiei energetice, lideri de sindicat și reprezentanți ai Ministerului Energiei. După prima întâlnire, a fost lansată ideea că trebuie elaborate un studio de adecvanță a Sistemului Energetic Național de către Transelectrica pentru ca oficialii români să meargă în fața Comisiei Europene cu argumente solide pentru decalarea termenelor de închidere a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune.
Peste un an, adică în august 2024, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia nu va fi renegociat în acest an, deoarece studiul de adecvanță pe care trebuia să-l facă Transelectrica nu va fi efectuat până la finele anului în curs, din cauză că trebuie organizată o licitație pentru elaborarea acestuia. 
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here