Învăţătura Preotului de altar – ,,Suindu-te către înălţimea bunătăţilor, Sfinte Prorocule Moise, te-ai învrednicit a vedea Strălucirea lui Dumnezeu, şi te-ai făcut laudă prorocilor şi taină a dreptei credinţe”!

În ziua de 4 septembrie, îl cinstim pe Sfântul Proroc Moise, care a trăit cu 1500 de ani înainte de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos şi a trăit la curtea faraonului din Egipt. Reprezintă fiinţa aleasă de Dumnezeu ca să scoată poporul lui Israel din robia egipteană. Să precizăm că la 40 de ani a fugit în Madian, lângă Muntele Sinai, pentru că a ucis un egiptean, iar, după alţi 40 de ani, pe care i-a trăit ca păstor, Dumnezeu i-a poruncit să scoată evreii din Egipt. Pentru că faraonul nu a vrut acest lucru, Dumnezeu a bătut Egiptul cu zece pedepse, iar faraonul şi oastea sa au fost înghiţiţi în Marea Roşie după ce a fost despărţită de toiagul lui Moise, pentru ca evreii să ajungă pe celălalt mal. Alţi 40 de ani au călătorit evreii prin pustiu, unde Moise le-a fost proroc şi legiuitor. Sfântul Proroc Moise a trăit 120 de ani, fiind înmormântat pe muntele Nebo, iar, ca moştenire, ne-a lăsat scrise primele cinci cărţi din Sfânta Scriptură. Cât riveşte viaţa Sfantului Proroc Moise, documentele vremii arată că murind Iosif în pământul Egiptului, neamul lui Iacov, tatăl lui, nu după multe sute de ani s-a înmulţit atâta, încât tot pământul acela s-a umplut de poporul israelit, iar la războaie puteau să fie dintr-înşii câte şase sute de mii de bărbaţi. Atunci împăratul Egiptului, temându-se ca nu cumva, sfătuindu-se cu vrăjmaşii lor, să piardă pe egipteni de pe pământ, a poruncit dregătorilor săi să chinuiască pe poporul lui Israel în toate chipurile şi cu slujbele şi cu bătăile. Pentru că din sudorile lor cele cu multă osteneală au zidit nişte cetăţi nu atâta pentru trebuinţă, cât pentru mărire deşartă şi pentru că până în final să împuţineze neamul evreilor. Însă, pe cât îi chinuia şi-i muncea mai mult, pe atâta ei se înmulţeau, pentru că nu putea să-i împuţineze oamenii, pe aceia pe care Dumnezeu a voit a-i înmulţi şi a-i mări. Şi deşi împăratul poruncea moaşelor egiptene ca pe tot pruncul evreiesc ce se năştea parte bărbătească să-l ucidă, moaşele, temându-se de Dumnezeu, pe partea bărbătească o cruţa. Atunci împăratul a dat poruncă în tot pământul Egiptului, ca oricine va vedea prunc evreu, parte bărbătească, să-l ia şi să-l arunce în râu. În acea vreme, Avram, având femeie din aceeaşi seminţie, anume Iohabeta, au născut un fiu, Aaron, dar, pentru că faraonul dăduse ordin să fie ucişi pruncii, atunci când se născu pruncul, parte bărbătească, mama lui plângea pentru dânsul, iar, ştiind porunca faraonului de a ucide pe toţi pruncii neamului evreu, l-au ascuns trei luni, după care mama i-a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu răşină şi cu smoală, a pus pruncul şi l-a aşezat pe fluviul Nil. După rânduiala lui Dumnezeu s-a pogorât atunci fiica lui faraon ca să se scalde în Nil, iar slujnicele ei umblau pe lângă apă şi văzând un sicriaş în margine, a trimis o slujnică de l-a luat. Deschizându-l, a văzut un prunc frumos plângând în sicriaş şi fiindu-i milă de el fiicei lui faraon, a zis: ,,Acesta este dintre pruncii evreieşti” şi vrând să-l aibă pe el de fiu, a poruncit să-i caute o doică, iar, atunci, s-a apropiat Mariami, sora lui Moise, de fiica lui faraon, căreia îi şi slujea, şi i-a zis: ,,Dacă voieşti, stăpână, să-ţi chem ţie o femeie hrănitoare de la evrei, ea va hrăni pruncul” şi ducându-se copiliţa, a chemat pe mama pruncului, căreia i-a zis fiica lui faraon: ,,Păzeşte-mi pruncul acesta şi mi-l hrăneşte, iar eu îţi voi plăti ţie”! În viaţa sa, Moise a călăuzit poporul israelit prin pustietăţi felurite patruzeci de ani, mijlocindu-le lor toate bunătăţile de la Dumnezeu. Când au cârtit pentru bucate, aducându-şi aminte de bunătăţile din Egipt, el a rugat pe Dumnezeu şi le-a plouat mană să mănânce şi le-a trimis cristei până s-au săturat. Când au cârtit pentru băutură, el le-a scos apă din piatră, a lovit piatra şi a curs apă. După o viaţă trăită din porunca Lui Dumnezeu, se ştie că multe semne şi minuni a făcut robul lui Dumnezeu Moise şi a dat sfaturi şi a purtat de grijă poporului israelit. Despre acestea toate se scrie în cărţile lui: «Ieşirea», «Leviticul», «Numeri», şi în «A doua Lege», pentru că în aceste cărţi se cuprind, cu amănunte viaţa lui şi ostenelile pe care le-a suferit, povăţuind şi îndreptând pe fiii lui Israel. Apoi, sosindu-i sfârşitul, Domnul i-a vestit înainte mutarea lui din trup, zicând: ,,Să te sui în muntele Avarim, care este în pământul lui Moab, în preajma Ierihonului, şi să vezi pământul lui Canaan, pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, spre stăpânire şi să te sfârşeşti acolo”, pentru că mai înainte de sfârşitul său, Moise a binecuvântat pe fiii lui Israel, pe fiecare seminţie deosebit, proorocindu-le cele viitoare. După aceasta s-a suit în muntele în care i s-a poruncit să se suie, cel din care i-a arătat lui Domnul tot pământul Galaadului şi tot pământul Neftalimului şi tot pământul lui Efrem şi al lui Mânaşi şi tot pământul Iudeei până la marea cea mai de pe urmă, şi pustia şi satele cele dimprejurul Ierihonului, cetatea Fenicienilor până la Sigor. Şi a zis Domnul către Moise: ,,Acesta este pământul pe care m-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţiei voastre îl voi da pe el şi l-am arătat pe el ochilor tăi, însă acolo nu vei intra”! Deci, acolo s-a sfârşit Moise, robul Domnului, în pământul lui Moab, după cuvântul Domnului. Şi-l îngropară pe el aproape de casa lui Fogor şi n-a ştiut nimeni de îngroparea lui! Când s-a sfârşit, Moise era de o sută douăzeci de ani. Nu i s-au întunecat ochii, nici nu i s-au stricat buzele. Şi au plâns fiii lui Israel pe Moise în Aravothul lui Moab la Iordan, aproape de Ierihon, treizeci de zile. Şi astfel, s-au sfârşit zilele plângerii celei de tânguire pentru Moise Prorocul.
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj