Accident cu victime la Drăguțești

356

La data de 02 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DE 79 Drăguțești a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești. Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, stabilind faptul că o femeie, de 30 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția localității Târgu Jiu către Rovinari, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa în aceeași direcție de mers, condus regulamentar de un bărbat, de 58 de ani, din localitate, care se afla oprit în coloană.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o altă mașină, oprită pentru a efectua virajul la stânga pe strada Rovinari, la volanul căreia se afla un bărbat, de 48 de ani. Din acest eveniment rutier a rezultat rănirea unei femei, pasageră în cel de-al doilea autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here