10 parlamentari s-au înscris în Partidul Drept

478

USR a anunțat luni că a exclus din partid şi din grupul parlamentar, prin vot, doi deputaţi, Marian Lazăr şi Radu Ciornei, care au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide pentru a obţine garanţia că vor fi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare.

Zece parlamentari de la USR, PNL şi AUR au anunţat luni conducerea Camerei Deputaţilor că s-au înscris în Partidul DREPT (Dreptate şi Respect în Europa), a relatat G4Media. E vorba despre un partid condus de Alexandru Gîdiuţă (ex-USR) şi cu care fostul europarlamentar Vlad Gheorghe e în discuţii pentru susţinerea la alegerile parlamentare. „Aparent s-au alăturat acestui partid numit DREPT. Auzisem că a fost şi domnul Vlad Gheorghe, acolo, că ar exista o anumită susţinere pentru domnul Mircea Geoană”, a comentat Cristina Prună, despre excluderea celor doi deputaţi USR din partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.