Potârcă nu a făcut o evaziune de 6,3 milioane lei

366

Bucurie mare pentru afaceristul rom Constantin Ninel Potârcă, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate într-un proces pe care l-a intentat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Fostul candidat la Preşedinţia României s-a judecat cu ANAF după ce a fost acuzat, în 2009, că ar fi comis o evaziune fiscală de 6,3 milioane lei.

Acesta a contestat documentul care îl incrimina, iar acum a obţinut câştig de cauză, Potârcă spunând că mai are şi alte victorii în instanţele de judecată.
„Am spus mereu că am încredere în justiţie şi se dovedeşte că bine am făcut, în ciuda tuturor celor ce s-au spus sau scris despre mine. Am câştigat acest proces la fel cum am câştigat altul în care mi se punea în cârcă o evaziune de peste 3 milioane de lei. Mai am pe rol o altă evaziune de vreo 3 milioane şi veţi vedea că nici acolo nu sunt vinovat. Sunt actele contabile care spun totul, dar care nu sunt luate în calcul decât la instanţele de judecată”, afirmă fostul prezidenţiabil.
În ciuda acestei victorii, lui Potârcă nu-i râde decât un ochi. Celălalt plânge pentru că firma sa, Lumetal, a fost vândută la preţ de nimic, iar el este convins că, la finalul proceselor pe care le are, nu va mai rămâne cu mare brânză, motiv pentru care a şi dat statul în judecată şi cere daune de 10 milioane de euro. „Trebuie să îmi recuperez şi eu prejudiciul de la cineva, iar acel cineva este statul român. Firma mea a intrat în faliment din cauza acestor acuzaţii. Mi-a fost vândută pe bucăţele, la preţuri derizorii. Cred că asta s-a şi urmărit. O fabrică de alcool pe care o aveam în oraş valora, zic eu, vreo 20 de miliarde de lei, iar lichidatorul mi-a comunicat că nu a putut scoate mai multe de 3 miliarde. Acesta e preţ? Aşa au făcut cu multe alte bunuri ale firmei mele”, spune fostul prezidenţiabil.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here