CFR Călători scoate trenurile suplimentare de pe Valea Oltului

248

CFR Călători scoate trenurile suplimentare introduse în perioada cât au durat lucrările pe Valea Oltului, pregătitoare pentru Autostrada Pitești-Sibiu.

Club Feroviar a consultat site-ul CFR Călători și a constatat că de luni, 12 august, nu vor mai circula trenurile suplimentare care fuseseră introduse în circulație cât timp au durat lucrările pe Valea Oltului.

Este vorba de următoarele curse feroviare:

  • trenul R 13081 Râmnicu -Vâlcea (pl. ora 11.00) – Lotru (sos.ora 11.50/ pl.ora 11.51) – Sibiu (sos.ora 14.09);
  • trenul R 13082 Sibiu (pl. ora 23.49) – Lotru (sos. ora 3.00);
  • trenul R 13083 Râmnicu -Vâlcea (pl. ora 19.16) – Lotru (sos.ora 20.07/pl. ora 20.08) – Sibiu (sos.ora 22.21);
  • trenul R 13085 Lotru ( pl. ora 04.23) – Sibiu ( sos. ora 06.45).

Acestea apar pe site că vor circula până vineri, 9 august (când era prevăzută inițial reluarea circulației rutiere), dar nu și începând de luni, 12 august.

Potrivit clubferoviar.ro, introducerea trenurilor suplimentare pe secția de circulație 201 a fost o adevărată odisee. Pe 2 august, Sorin Grindeanu a anunțat că circulația pe DN7, Valea Oltului, va fi închisă pe perioada de zi între 8 iulie și 9 august, pentru lucrări la Autostrada Pitești-Sibiu, secțiunea 2. La scurt timp, Asociația Pro Infrastructura a făcut apel la ministru și la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, condusă de Ștefan Roșeanu, să introducă mai multe trenuri pe Valea Oltului, în perioada când DN 7 va fi închis. Și patronii mai multor firme au făcut scandal, plângându-se că nu vor mai avea cu ce să aducă muncitorii la lucru.

Într-un final, operatorul feroviar de stat a introdus cele patru trenuri suplimentare menționate mai sus. Acum, ele vor fi scoase din grafic, pentru a ceda locul transportatorilor rutieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here