Doi polițiști au salvat de la sinucidere un bărbat din Turcinești

318

În dimineața de 30 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un cetățean, despre faptul că un bărbat necunoscut este dezbrăcat, în albia râului Jiu, pe centura Barajelor. La fața locului s-au deplasat doi polițiști de ordine publică și au identificat un bărbat, de 55 de ani, din comuna Turcinești. Din verificările efectuate, a reieșit faptul că bărbatul ar fi intenționat să se sinucidă, deoarece acesta ar suferi de o afecțiune medicală gravă și nu ar avea nicio sursă de venit.

„Polițiștii, cu ajutorul unor pescari din zonă, l-au adus pe bărbat la mal, l-au acoperit și l-au abordat cu răbdare și tact, reușind să-l convingă că poate primi îngrijirea medicală necesară, însoțindu-l, ulterior, până la ambulanță, fiind condus la spital și internat, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Datorită intervenției rapide și prompte a polițiștilor, viața unui om a fost salvată, în ultima clipă. În orice situație limită, în care orice secundă contează, polițiștii fac tot ce le intră în atribuții pentru a salva o viață”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here