Diţescu a renunţat la competiţia electorală pentru Comisia de Disciplină

369

ditescuÎn această perioadă, la Colegiul Medicilor (CM) Gorj se desfăşoară procesul electoral pentru alegerea membrilor Comisiei de Disciplină. Ginecologul Damian Diţescu se înscrisese în cursa pentru conducerea Comisiei, dar s-a retras înainte de a începe votul.

Conducerea Colegiului Medicilor Gorj nu comentează decizia ginecologului Diţescu, precizând că este alegerea sa. “Da, şi-a retras candidatura. Nu ştiu din ce motiv şi nici nu comentez. Este opţiunea domniei sale”, a menţionat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj. Surse din sistemul sanitar gorjean spun, însă, că medicul Damian Diţescu era incompatibil pentru această funcţie, deoarece a fost anchetat şi sancţionat de către Colegiul Medicilor, fiind încălcată astfel una dintre condiţiile necesare pentru a putea candida la şefia Comisiei de Disciplină. Procesul electoral privind alegerea membrilor Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Gorj se încheie astăzi. Conducerea CM Gorj spune că rezultatul scrutinului va fi făcut public de îndată ce se va încheia numărătoarea şi validarea voturilor.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here