Medicii, pregătiți pentru starea de război

1117

Observatornews.ro: Până să se hotărască dacă îi cheamă pe tineri în armată, Guvernul vrea să-i pregătească pe medici pentru starea de război. A pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care va fi testată reacţia cadrelor medicale într-o operaţiune militară.

Vorbim de o aliniere a legislaţiei în ceea ce priveşte medicina operaţională cu care se lucrează în restul statelor NATO. Medicina operaţională se referă la personalul medical militar, care pe lângă pregătirea de bază, cea de medici sau asistenţi, beneficiază şi de o serie de cursuri de perfecţionare, exerciţii şi simulări militare. Pe scurt, se creează o lege pentru instruirea medicilor pentru situaţii de război.  Aceste cursuri sunt necesare în special pentru exerciţiile pe care aliaţii le fac în ţara noastră, spuns surse MAPN, care se feresc să lege acest proiect de lege de conflictul din Ucraina.

Acest proiect de lege al Ministerului Sănătăţii vine în continuarea celui propus de MAPN şi aflat deja pe traseul de adoptare care priveşte înfiinţarea aşa-zisei armate de voluntari, formate din tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Proiectul vine a doua zi după şedinţa CSAT, prin care administraţia prezidenţială atrăgea atenţia că încă există riscurile unor incidente pe teritoriul României din cauza războiului din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here