Spectacolul umanitar „Unim inimi pentru Autism”

1095

Conducerea Asociației Uniunea Femeilor din Gorj, care are ca scop antrenarea unui număr cât mai mare de FEMEI în promovarea de acțiuni umanitare și de proiecte sociale și educaționale, a hotărât să organizeze un spectacol de caritate intitulat „Unim inimi pentru Autism”, pentru a trage un semnal de alarmă la adresa autorităților privind Autismul.

Cheltuielile pentru integrarea copiilor cu autism sunt puse exclusiv pe umerii părinților. Costurile medii pentru terapia unui copil cu autism în România ajung la 1500 de euro/lună, iar dacă completăm cu terapia pentru familie se ajunge spre 2.000 euro pe lună.
Singura certitudine pe care o are autismul este că nu se poate trata. Putem, însă, contribui la dezvoltarea acestor copii, astfel încât să își atingă potențialul lor maxim și să devină adulți cât mai independenți, integrați în societate.
Pentru ajutorarea copiilor cu autism din Gorj, și implicit a familiilor acestora, Asociația Uniunea Femeilor din Gorj va organiza un spectacol umanitar miercuri, 21 februarie 2024, începând cu ora 17.00, la Riviera by ANNA EVENTS din Târgu Jiu. Vor participa în spectacol: Cristian Rizescu, formația gorjeană „Triton”, magicianul Cosmin Armega, Școala de dans Ioana Bolovan și artiștii muzicali: Bianca Constantinescu, Andra Moldovan și LUKE. Vor fi și alte surprize. Prezentatorii evenimentului vor fi Ana Maria Lungu și Loredana Pupăzan.
Prețul de intrare la acest spectacol este de 30 de lei de persoană.
Va așteptăm la acest eveniment de suflet! Împreună vom face diferența!
Gigi Bușe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here