FOTO, Runcu: Patru victime în accidentul de aseară

893

Un accident rutier s-a produs aseară, pe raza comunei Runcu, în care au fost implicate două autovehicule, iar patru persoane au fost rănite.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, 4 persoane au suferit leziuni. Este vorba despre 2 femei în vârstă de 30 și 34 de ani și 2 bărbați în vârstă de 29 și 31 de ani. Victimele nu au fost încarcerate, erau conștiente și cooperante. Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior, toate cele 4 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Tg-Jiu pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis astăzi, ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here