Proteste la Hidroelectrica: Atentat la independența energetică a țării

920
Sindicatul Naţional Hidroenergetica organizează, miercuri, o acţiune de pichetare la sediul din Capitală al Hideoelectrica, sindicaliştii susţinând că actuala conducere a companiei adoptă o politică „de reducere mult sub prevederile Ordinului 96/2017 a lucrărilor de mentenanţă” şi că a stopat nejustificat lucrări de investiţii în noi capacităţi de producere, fapt care „nu este altceva decât un atentat la independenţa energetică a României.
Concret, sindicaliştii reclamă că, după ce din cadrul companiei a fost înfiinţată „în mod artificial” o firmă de mentenanţă, aceasta nu primeşte lucrări, fapt ce pune în pericol locurile de muncă ale celor 1.200 de salariaţi.

Acţiunea de pichetare organizată de Sindicatul Naţional Hidroenergetica este programată, miercuri, între orele 13.00 şi 15.00, la sediul Hidroelectica SA din strada Ion Mihalache din Bucureşti.

„Pe de o parte, sunt puse în pericol locurile de muncă şi asigurarea salariilor celor aproape 1.200 de salariaţi ai SSH Hidroserv; (…) Această companie nu are pe piaţă alţi potenţiali clienţi pentru activitatea pe care o desfăşoară şi din acest motiv, atitudinea noului Directorat al Hidroelectrica este de neînţeles”, explică sindicatul.

„Pe de altă parte, este vorba de punerea în pericol a funcţionării instalaţiilor hidroenergetice, cu efect direct asupra siguranţei în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional. Astfel, prin acest blocaj, conducerea Hidroelectrica încalcă flagrant obligaţiile Ordinului 96/2017 al ANRE, privind mentenanţa în sectorul energetic. De altfel politica Hidroelectrica de reducere mult sub prevederile Ordinului 96/2017 a lucrărilor de mentenanţă şi stoparea nejustificată a lucrărilor de investiţii în noi capacităţi de producere, nu este altceva decât un atentat la independenţa energetică a României”, este de părere sindicatul. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a urcat pe primul loc în clasamentul furnizorilor de energie electrică pe piața concurențială, în contextul crizei prețurilor din ultimii doi ani.(Știri pe Surse.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here