Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria Polovragi, Căminul Cultural „Artur Bădița” și Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi organizează, în perioada 17-29 noiembrie, proiectul educațional cu titlul „1 Decembrie, Ziua Națională a României”.
Profesorii care vor participa la acest proiect vor realiza împreună cu elevii de la școală un program artistic dedicat zilei de 1 Decembrie, la Căminul Cultural din Polovragi, în data de 17 noiembrie.
Apoi, până pe 29 noiembrie, vor fi organizate diverse concursuri de poezii și cântece dedicate zilei de 1 Decembrie, dar vor fi organizate și alte activități în care principalele teme sunt: limba română, poporul român, strămoșii noștri, obiceiurile și tradițiile strămoșești, istoria și eroii noștri.
Disciplinele implicate în proiect sunt: educație muzicală, istorie, limba și literatura română și educație socială.
„Obiectivele proiectului sunt: îmbogățirea cunoștințelor despre istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului român, dar și stimularea dorinței de cunoaștere a realizărilor strămoșilor noștri și mândria față de trecutul istoric al acestor meleaguri și oameni”, spun organizatorii.
Profesori coordonatori: Georgescu Aurelian, Cerdac Simona Valentina, David Andreea, Cătălina Alisa, Tomescu Sofica, Popescu Daniela și Oaie Elena.
Invitați: Cadrele didactice din cadrul Cercului Pedagogic al Consilierilor educativi și Ansamblul „Cheile Oltețului” din Polovragi, profesor coordonator Andreea David.
MOTTO proiect: „Țara nu se servește cu declarații de dragoste, ci cu muncă cinstită și, la nevoie, cu jertfă”, Mihail Sadoveanu
I.I.